După ce ordinea de zi a ședinței Executivului a fost epuizată, Năstasde a cerut să mai discute suplimentar câteva subiecte. „Dacă erau propuneri la ordinea de zi, ele trebuiau spuse la început”, a menționat Sandu, însă l-a lăsat pe colegul său să-și spună gândul.

Într-un final, Năstase a citit un comunicat publicat și pe site-ul PPDA, partid al cărui lider este. Vicepremierul a cerut un moratoriu cu privire la tranzacționarea Aeroportului și nerecunoașterea tranzacției dintre Avia Invest și NR Investments Ltd, până când nu va fi o decizie definitivă a instanțelor de judecată cu privire la legalitatea concesionării Aeroportului Chișinău.

„Stimați colegi, nu putem privatiza siguranța națională, sper că am fost bine înțeles”, a spus Năstase, pe final.

„Domnule viceprim-ministru, știți că săptămâna aceasta discutăm aceste subiecte la Consiliul Suprem de Securitate și puteți obține răspunsurile la întrebările pe care le aveți de la toate instituțiile, după care o să mergem și o să le facem publice și pentru cetățeni. În ședința Guvernului trebuie să respectăm regulamentul ședinței. Vă mulțumesc”, i-a tăiat-o scurt Sandu.

Vedeți cum s-a finalizat discuția în video de mai sus.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!