„În contextul situației actuale, creatoriii liceului declară că instituția își continuă activitatea și că vom depune maxim efort pentru a asigura buna desfărșurare a procesului educațional. Rugăm părinții să manifeste prudență și să verifice legalitaea acțiunile întreprinse de fostul director așa cum pot fi duși în eroare, iar profesorii să nu contribuie la tensionarea situație și să nu pună în pericol procesul de studii”, a declarat directorul interimar al Liceului Prometeu, Roman Nicu.
Stepan Cioclea a menționat că în anul 2014, Liceul „Prometeu” a fost divizat în școală primară „Promiteu Junior” și Liceu. Conform unui contract, administrația liceului se obliga să primească automat în clasele gimnaziale toți elevii din clasele primare. Până în acel moment directorul instituției era Aureliu Silvestru.
Printr-o înțelegere care n-a fost făcută publică, director al școlii primare a rămas Silvestru, pachetul majoritar de acțiuni pentru liceu fiind transferat la ceilalți cofondatori, cota parte a lui Aureliu Silvestru rămânând de 11%.
În prezent instituția trece prin procedura de acrediatre și totodată a fost demarat concursul de alegere a unui nou director, procedură la care Silvestru nu a participat. Până la desemnarea noului director, interimatul va fi asigurat de Roman Nicu.
„Aurelian Silvestru nu dorește să predea atribuțiile de director și să predea ștampila instituție. Mai mult, el interzice accesul nostru în clădirile de pe strada Iorga, deși noi dețiem 89% din proprietate. Totodată Silvestru încheie contracte de transfer a profesorilor și elevilor la o nouă instituție pe care el a fondat-o - „Prometeu-Pro-Talent”, fiind deja demis din funcție. Acest lucru este ilegal, pe mariginea căruia am demarat proceduri de judecată”, afirmă Roman Nicu.
Cioclea declară că 800 de metri pătrați din clădirea liceului sunt proprietate a Primăriei Chișinău, cu care administrația a încheiat un contract de arendă pe 25 ani. Alte clădiri aparțin Centrului Experimental „Prometeu”, iar una aparține „Prometeu-Prim”, date confirmate și de cadastru.
În dimineața zilei de joi, cele două părți au primit o invitație pentru 23 august din partea Ministerului Educației pentru o ședință de remediere a conflictului.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei a confirmat intenția de a aplana conflictul printr-o postare pe pagina sa de Facebook: „Având în vedere situația de conflict apărută între fondatorii Liceului „Prometeu”, atenționăm despre importanța asigurării condițiilor optime pentru ca anul școlar pentru toți elevii să înceapă fără impedimente. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va adresa o invitație celor trei fondatori, precum și reprezentanților lor legali, la o discuție în vederea medierii și soluționării amiabile a conflictului. Subliniem că fondatorii instituțiilor educaționale, publice sau private, sunt datori să acționeze, în primul și în primul rând, în interesul elevilor”.
AGORA amintește că la 3 iulie, după 28 de ani de activitate, Aurelian Silvestru a fost demis din funcția de director al Liceului „Prometeu” din Chișinău, de către cei doi fondatori ai instituției, Stepan Cioclea și Nicu Roman, în urma unui conflict de interese. Din acel moment mai mulți profesori din aceiași instituție, și-au dat demisia. Aurelian Silvestru spune că a înregistrat un nou liceu, „Prometeu-Pro-Talent”, care va activa „cu aceleași cadre didactice și cu aceiași elevi”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.