Un băiat în vârstă de opt ani din Germania a furat mașina mamei sale și a plecat „la plimbare” noaptea pe autostradă atingând viteza de 140 kilometri la oră, informează CNN.
Copilul a fost descoperit, miercuri, în mașina parcată pe autostrada A44, în apropierea orașului german Soest, la primele ore ale dimineții.
Mama lui a chemat poliția marți noaptea, anunțând că fiul său i-a luat mașina VW Golf, scrie digi24.ro.
Poliția locală și mama băiatului au început să-l caute și l-au găsit la scurt timp la 8 kilometri de casă.
Copilul le-a spus polițiștilor că „voia să conducă puțin”, dar că a oprit la scurt timp după ce a plecat cu mașina pentru că „nu i-a plăcut să conducă pe autostradă”.
Potrivit oamenilor legii din Germania, băiatul conduce frecvent mașini de karting, iar anterior a mai condus un autoturism pe o proprietate privată.
În cazul dat nu vor exista acuzații penale.