Voronin: „Am zis că dacă o propun pe Maia Sandu vor fi probleme”

Voronin: „Am zis că dacă o propun pe Maia Sandu vor fi probleme”
Foto: Agora

Liderul Comuniștilor a motivat ne-alegerea lui Iurie Leancă de către partidul său prin faptul că nu i-a convenit anumite nume din lista miniștrilor. Voronin a declarat că ieri la consultările cu Leancă i-a spus că vor fi probleme dacă va fi Maia Sandu în componența noului Guvern, informează Agora. 

„Toată societatea este îngrijorată de ce se întâmplă. A treia lună nu putem confirma Guvernul. Au loc discuții. Am discutat aceste probleme de mai multe ori în partid. Am luat decizia să participăm activ la deblocarea activității parlamentului. Am delegat 3 persoane care au dus aceste tratative. Am deblocat activitatea Legislativului și am acceptat candidatura și pe urmă am așteptat discuții cu privire la program și echipă. Cu o zi înainte am văzut pe viu. Am discutat în frațiune.”, a declarat Vladimir Voronin

„Lista nominală am văzut-o astăzi când am venit în Parlament. Am văzut multe neajunsuri în acest program de guvernare. Nu putem fi de acord. Nu o să fie treabă. Nu o să facă nimic. Nu sunt persoanele cu acele capacități. Nu am văzut persoane care să poată face față acestor cerințe. De ce dacă un ministru nu a făcut față cerințelor de ce viceministru ar putea face față?”, a mai declarat Vladimir Voronin

Liderul PCRM a declarat că nu îi convine candidatura Maiei Sandu, împotriva căreia au fost depuse de PCRM două moțiuni simple. „L-am preîntâmpinat că dacă o să fie Sandu o să fie mari probleme”.

Referitor la anumite zvonuri că PCRM ar fi folosit în jocurile PLDM-ului și PD-ului de a-i da o lovitură lui Leancă, Voronin a declarat că „nu poate fi vorba de așa ceva”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban a renunțat la compensație: Consider că este necesar să manifestăm solidaritate cu consumatorii

Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban a renunțat la compensație: Consider că este necesar să manifestăm solidaritate cu consumatorii

Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Spînu a îndemnat deputații BCS să facă un autodenunț la PG: Să explice cum au adus Moldovagaz la datorii de sute de milioane

Spînu a îndemnat deputații BCS să facă un autodenunț la PG: Să explice cum au adus Moldovagaz la datorii de sute de milioane

Advertoriale
Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Modificări în Protocolul Clinic Național pentru tratarea COVID-19: Carantină redusă de la 14 zile la 10 zile, noi criterii de revenire la muncă și mai multe remedii antivirale incluse
  • 2
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 3
    „Cheile la bază” sau „Jos prețul la metan!”: Șoferii de taxi, divizați între protestele din fața Guvernului și rândurile la gazul „de aur” (VIDEO)
  • 4
    Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.