Fostul deputat PDM Constantin Țuțu a fost surprins, din nou, pe litoralul ucrainean. Mai exact, la Odesa. Asta susține activistul Pavel Grigorciuc, care a postat două fotografii cu ex-democratul la o terasă. Imaginile ar fi fost făcute vineri dimineața, 23 august.
Iată fotografiile postate de Pavel Grigorciuc, care afirmă că au fost făcute la Odesa:
Pe 22 iulie, în spațiul public au apărut alte poze cu ex-deputatul PDM, care l-au surprins pe una dintre cele mai luxoase plaje din Ucraina.
Amintim că, după cedarea puterii de către PDM, Constantin Țuțu a dispărut din spațiul public, iar foștii colegi de partid au spus că nu știu unde se află acesta.
Împreună cu fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, Țuțu figurează într-un dosar penal deschis în Rusia. Cei doi sunt acuzați pe 28 de cazuri de contrabandă și trafic de droguri în proporții deosebit de mari.
Totodată, Țuțu figurează în dosarul privind asasinarea lui Alexei Veretco, care urmează să ajungă la Curtea Supremă de Justiție. În cadrul acestuia, Constantin Țuțu a fost achitat în primele două instanțe.
Vezi și aceste știri

Cu o economie afectată tot mai mult de sancțiuni, Putin recunoaște direct că spionajul industrial este noua sa prioritate

Ar urma să rămână 11 universități publice: Ministrul Educației și Cercetării, despre intenția de reorganizare a universităților (VIDEO)

ANI, la raport în fața deputaților. În 2021, au fost remise către judecători 16 cereri de dispunere a confiscării averii
Advertoriale

Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank
