Dodon nu a promulgat încă modificările fiscale propuse de Guvern

Dodon nu a promulgat încă modificările fiscale propuse de Guvern
Foto: Agora.md

Deși i-a mai rămas doar câteva zile pentru a se expune pe marginea ultimilor modificări fiscale inițiate de Guvern și aprobate de Parlament, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că încă nu a luat o decizie dacă va promulga sau nu proiectul.  

„Toate legile care au fost aprobatre de Parlament, după procedură, se transmit la Președinție, le examinăm și pe urmă luăm decizia. O decizie în acest sens nu am luat”, a declarat Igor Dodon. 

Amintim că la 16 august, Politica bugetar-fiscală inițiată de Ministerul Finanțelor și care a atras mai multe critici din partea mediului de business și asociațiile de profil, a fost aprobată în două lecturi de Parlament. Asta deși Comisia de profil nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a întocmi un raport de susținere a inițiativei. Argumentul Ministerului Finanțelor a fost că această măsură și alte câteva modificări fiscale sunt necesare pentru a asigura plata salariilor și pensiilor și că este parte a acorudului semnat cu Fondul Monetar Internațional.

„În octombrie 2018, concomitent au fost scăzute impozitele și crescute salariile, totodată, au fost oferite o serie de cadouri electorale. Chiar și atunci lumea conștientiza, că această notă de plată va veni. Ministerul Finanțelor s-a pomenit în situația când trebuie să rezolve consecințele. Acum trebuie să întreprindem măsuri de urgență”, a declarat ministrul Finanțelor, Natalia Gavriliță.

Anterior, consilierul prezidențial, dar și șeful statului au declarat că acordul cu FMI nu a fost negociat în avantajul Republicii Moldova.

„Toate măsurile care au fost luate în acordul cu FMI, înainte ca documentul să fie finalizat, au fost consultate și cu Parlamentul, și cu președintele. Deci, atât președinta Parlamentului, cât și președintele țării, și colegii din Parlament, care sunt responsabili de aceste domenii, au văzut și au spus „da” pentru măsurile pe care noi le-am convenit cu Fondul Monetar Internațional”, a subliniat la rândul său prim-ministra Maia Sandu.

Potrivit Constituției, preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, preşedintele promulgă legea.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O rachetă SpaceX, lansată în 2015 și scăpată de sub control, va lovi luna. Coliziunea ar putea avea loc în martie

O rachetă SpaceX, lansată în 2015 și scăpată de sub control, va lovi luna. Coliziunea ar putea avea loc în martie

#UpgradeCahul: Nu există transformare digitală fără talent și dedicare

#UpgradeCahul: Nu există transformare digitală fără talent și dedicare

Polemici la CSP, după ce Grigoriu a contestat refuzul urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo privind expulzarea profesorilor turci

Polemici la CSP, după ce Grigoriu a contestat refuzul urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo privind expulzarea profesorilor turci

Advertoriale
Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

 Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariile și beneficiile demnitarilor: Pază de stat, pașaport diplomatic, transport gratuit sau bani pentru chirie
  • 2
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 3
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 4
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.