Noi propuneri la Codul Muncii: Durata pauzei de masă ar fi stipulată în contract, iar Guvernul n-ar mai decide transferul zilelor lucrătoare din perioada sărbătorilor

Noi propuneri la Codul Muncii: Durata pauzei de masă ar fi stipulată în contract, iar Guvernul n-ar mai decide transferul zilelor lucrătoare din perioada sărbătorilor



Codul muncii ar putea fi completat și modificat. Legislația ar urma să fie completată cu noi reguli pentru efectuarea muncii suplimentare și plata acesteia, compensarea orelor libere și transferul zilelor lucrătoare din perioada sărbătorilor. Un proiect în acest sens a fost propus pentru consultări publice, scrie Bizlaw.

Astfel, se propun noi reguli pentru efectuarea muncii suplimentare. Și anume, Codul muncii ar putea fi completat cu prevederi că în cazul atragerii la muncă suplimentară se permite recompensarea orelor de muncă suplimentară cu același număr de ore libere. Orele libere vor fi acordate în decurs de până la 30 de zile de la realizarea muncii suplimentare.

În cazul în care compensarea prin ore libere nu este posibilă, munca suplimentară va fi remunerată conform normelor stabilite de detribuire a muncii suplimentare.

De asemenea, în cazul retribuirii muncii prin stabilirea salariilor de funcție lunare, munca suplimentară pentru primele două ore, se va retribui în mărime de cel puţin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare - cel puţin în mărime dublă. Munca prestată suplimentar și recompensată cu timp liber este retribuită сu tarif ordinar.

Totodată, proiectul stabilește că durata concretă a pauzei de masă și timpul acordării va fi inclus și în contractul individual de muncă. În prezent, Condul muncii stipulează doar că această informație se conține în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern.

Autoritățile vor să modifice și durata repausului zilnic cuprins între sfârşitul programului de muncă într-o zi şi începutul programului de muncă în ziua imediat următoare. Dacă până acum această perioadă trebuia să aibă o durata dublă a timpului de muncă zilnic, pe viitor ar putea avea o durată fixă, de 11 ore consecutive. Prin urmare, în cazul programului de lucru de opt ore, reglementat de legislație, durata de repaus se va micșora cu cinci ore.

În același timp, se propun modificări la modul de stabilire a zilelor de repaus în perioada sărbătorilor nelucrătoare. Astfel, dacă în prezent dreptul de transfer a zilelor lucrătoare/de repaus în alte zile îi revine Guvernului, conform proiectului propus pentru consultări, astfel de decizii vor putea fi luate individual, de conducătorul instituției. Hotărârea va fi luată după consultarea reprezentanților salariaților.


Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.