Multe lucruri are de spus și, chiar dacă, așa cum afirmă, nu are carte, poate povesti ore în șir despre ceea ce a fost, despre viața ei, despre oamenii pe care i-a întâlnit în cale. La cei 89 de ani, mătușa Ana, cum obișnuiesc să-i spună localnicii, mai are alături doar copiii și pe sora Liuba.

„Pe tățica l-au ucis bombele, în timpul războiului. Noi trăiam bine, aveam căruță, doi cai, aveam vacă, doi juncani, pâine în pod era… De aceea tata nu a vrut să se evacueze, că se temea să nu-i fure cineva din gospodărie ce avea. Mama, după moartea lui, a trăit un an și s-a dus și ea după tățica. Am rămas singuri, mititei…”, mărturisește femeia.

Bătrânica îți amintește cu amar de timpurile grele ale copilăriei, când a trecut prin foame și munci grele. A început să lucreze la o cantină din Ungheni, când era încă copilă. Ca să rămână la muncă în bucătărie, femeia a făcut cursuri de culinărie.

„Se făcea acolo borș roșu cu oțet. Bun era. Știam și gramele, știam și cât să pun în farfurie…”, își amintește mătușa Ana. „Da sora mea, săraca, vai de capul ei cum a dus-o. Era foamete. Oamenii mureau. Mulți au murit. Eu eram la Ungheni și nu am venit un an de zile acasă, la Dănuțeni, pentru că ziceau că aici sunt mâncați oamenii. La noi în mahală chiar au tăiat un copil… Au fost greutăți”.

Mătușa Ana s-a căsătorit când avea aproape 20 de ani. Spune că a avut mare noroc cu așa un soț: „Bărbatul meu venise din armată, era om serios. Iar eu – fără părinți…”.

Deși crede că acum trăim ani mai buni, femeia spune că pensia abia de-i ajunge, iar sprijinul la bătrânețe îi este fiica. După ce a muncit o viață în Consiliul Raional, bătrâna primește o pensie de 1300 de lei. Marea nedreptate, crede ea, este faptul că i-au fost calculați doar jumătate din anii munciți.

„Nu-s buni anii iștea de la urmă, îs grei, tare grei. Eu sunt la pensie de tare mulți ani. Am și medalie – Veteran al muncii, dar nimeni nu mi-a dat niciodată nimic, nici un ajutor. Noroc că fata e cu mine. Am și băiat aici, am altul în partea ceea, la clădire… Aproape de cinci ani mi s-a dus moșneagul, da pe mine nu vrea să mă ieie…O uitat moartea de mine”, se plânge bătrâna.

În schimb, mătușa Ana are doar cuvinte de laudă pentru Vladimir Voronin și spune că acesta a ajutat-o mult cât timp a fost funcționar public la Ungheni.

„Cu toate celea m-a ajutat. Mai ales când construiam casă. El vorbea cu cine trebuia și apoi îmi spunea: „Tiote Aniuța, du-te și ia de acolo, de acolo…”. Tare bun mai era. Au mai fost președinți, da ca el – nu. Intra lumea la el și când ieșeau, toți ziceau: ”Iaca aista-i om!”. Eu, dacă făceam curat acolo, îi auzeam ce spun. El era tânăr atunci… Și tare capabil. Numai că nu a stat mulți ani la Ungheni. S-a dus la Chișinău”.

Bătrâna își amintește de satul natal de altădată: „Avea primărie într-o casă a unui om. Era un băzărel (n.r- pețișoară), biserica. Noi ne-am trezit cu biserica asta. A fost închisă mult timp… Și era tare frumos, la hram, la petrecut la armată. Se făcea joc, cânta muzica. Da amu… s-a stricat tot. Dacă s-au dus anii… Nu are cine să mai vină. Toți s-au petrecut. Eu una am rămas”.