SUA şi talibanii sunt „aproape” de încheierea unui acord care s-ar materializa printr-o reducere a numprului de militari americani în Afganistan, informează AFP, citat de news.ro.
Cele două părţi, în război de 18 ani, negociază de mai multe zile la Doha ultimele detalii ale unui acord istoric prevăzând garanţii de securitate din partea talibanilor, în schimbul plecării unei mari părţi a celor 13.000 de soldaţi americani staţionaţi în Afganistan.
„Suntem aproape de un acord. Sperăm să aducem în curând veşti bune naţiunii noastre care caută pacea”, a scris pe Twitter Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor.
Washingtonul speră să ajungă la un acord până la 1 septembrie, înainte de alegerile prezidenţiale afgane prevăzute în aceeaşi lună.
Vezi și aceste știri

Deputat PAS, despre ziua aleasă pentru perchezițiile la domiciliul lui Dodon: Este o coincidență care nu ne pică tocmai bine

Volodimir Zelenski a spus care este condiția necesară pentru revenirea la discuțiile cu Rusia

Șeful Poliției de Frontieră se declară în favoarea instituirii unui control vamal comun dintre Republica Moldova și România
Advertoriale

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib
