Niciun candidat nu s-a înregistrat la concursul pentru funcția de procuror general. Șefa CSP: „Termenul ar putea fi prelungit”

Niciun candidat nu s-a înregistrat la concursul pentru funcția de procuror general. Șefa CSP: „Termenul ar putea fi prelungit”

Concursul anunțat pentru ocuparea funcției de procuror general nu se bucură de prea multă popularitate. Șefa Consiliului Superior al Procurorilor a declarat că până în prezent nicio persoană nu s-a înscris în această competiție. Totuși, autoritățile nu vor renunța la idee atâta timp cât Legislativul nu găsește temeiuri pentru a modifica legislația.

Angela Motuzoc a mai adăugat că în cazul în care nu va fi înregistrată nicio candidatură până la 10 septembrie, conform legii, termenul limită va fi prelungit.

AGORA amintește că pe 9 august Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat concursul pentru ocuparea funcției de procuror general. Asta deși ministra Justiției, Olesea Stamate, a solicitat membrilor CSP să amâne anunțarea concursului pentru luna septembrie.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.