Vila cea de taină și SRL-ul secret de stat. Iată decizia prin care Filip a „ascuns” lista beneficiarilor căsuțelor Pensiunii Holercani (DOC)

Vila cea de taină și SRL-ul secret de stat. Iată decizia prin care Filip a „ascuns” lista beneficiarilor căsuțelor Pensiunii Holercani (DOC)

De-a lungul Nistrului, pe o suprafață de 65 de ha, se întind vilele Întreprinderii de Stat „Pensiunea Holercani”, un refugiu al demnitarilor, finanțat din bugetul de stat. În ultimii trei ani, aceasta a primit din vistieria statului peste 33 de milioane de lei. Până nu demult însă lista celor care beneficiază de căsuțe de vacanță din taxele cetățenilor era... secret de stat. Tot din acest motiv ne-a fost interzisă și filmarea pe teritoriu, acum trei ani. Hotărârea semnată în martie curent de fostul prim-ministru Pavel Filip, cu parafa „SECRET” a fost recent desecretizată prin ordinul Maiei Sandu. Astfel, am aflat că în prezent de căsuțele Pensiunii de pe malul Nistrului beneficiază 17 instituții de stat, dar și un SRL. „Noi le reparam gratuit mașinile, tractorul, iar pentru asta ne dădeau voie la pescuit și să ne „cătăiam” cu scuterul pe Nistru”, ne-a declarat administratorul firmei.Întreaga poveste desecretizată o vedeți mai jos. 

În primăvara acestui an, pe 6 martie, ex-premierul Pavel Filip semnează o decizie secretă prin care împarte vilele „Pensiunii Holercani” la 18 instituții.

1. Guvernului2. Parlamentului3. Președinției4. Cancelariei de Stat5. Ministerului Educației, Culturii și Cercetării6. Ministerului Economiei și Infrastructurii7. Ministerului Justiției8. Ministerului Apărării9. Ministerului Afacerilor Interne10. Procuraturii Generale11. Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS)12. Băncii Naționale a Moldovei (BNM)13. Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului14. Agenției Proprietății Publice15. Agenției Servicii Publice16. Serviciului Vamal17. Comitetului sindical „Moldova-Gaz”18. SRL „Autospace”

Publicitate

Ultima dată când am solicitat această listă de la Cancelaria de Stat, în ea se regăseau 23 de instituții.

Se poate observa că din cele nouă ministere, doar cinci au vile. Cele care au refuzat acest serviciu sunt Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, MAEIE, cel al Agriculturii și Dezvoltării Regionale și cel al Finanțelor. În decursul anilor, din lista beneficiarilor a dispărut AGEPI, Academia de Științe a Moldovei și Agenția Turismului.

Potrivit unui răspuns oferit de Cancelaria de Stat, vilele și căsuțele de odihnă sunt folosite de entitățile din listă în bază de contracte de locațiune sau comodat.

Din cele 18 instituții, 11 sunt folosite în bază de contract. (Vezi documentul atașat)

https://docs.google.com/viewer?url=https://agora.md/cdn/p/storage/documents/2019%2F08%2Fsecretul189.pdf&embedded=true

Ce face un SRL privat printre beneficiari?

În lista instituțiilor care se bucură de vilele de la Holercani se regăsește o companie cu denumirea „Autospace”. Aceasta este fondată și condusă de omul de afaceri Victor Miculeț, care este și președinte al Consiliului Moldova Agroindbank. „Autospace” este dealerul oficial al mașinilor de model BMW, Honda, MINI și Mitsubishi, în R. Moldova.

L-am contactat de Victor Miculeț pentru a afla de ce o companie privată se află pe lista instituțiilor care au vile din contul statului. Miculeț ne-a spus, însă, că firma sa are un contract cu statul pentru folosința acestor vile.

„Noi mult timp suntem în relații bune cu Pensiunea Holercani, adică din vreo 1994. În acei ani arendam permanent vreo vilă. Era o posibilitate și noi plăteam bani, nu o luam gratis, plăteam regulat, fără probleme. Am arendat încă pe timpul lui Sangheli, apoi a venit Voronin la putere și a dat mai mulți arendași afară, inclusiv pe noi”, spune Miculeț.

Businessmanul spune că firma sa a primit o nouă oportunitate de a reveni la Pensiunea Holercani anul trecut.

„Noi le reparam gratuit mașinile, tractorul, mașina de tuns iarba subacvatică. Pentru asta ne dădeau voie la pescuit, ne „cătăiam” cu scuterul. Sunt relații bune omenești. Anul trecut, ei s-au adresat să le reparăm un tractor și ne-au sugerat să începem a arenda din nou. Am scris o scrisoare la Guvern și ne-a fost dată ultima vilă. Să mergeți să faceți comparație cum arată o vilă finanțată de stat și cum arată cea arendată de noi”, ne îndeamnă Victor Miculeț.

Autor:

Contractul întocmit de „Autospace” cu statul arată un preț de 45.000 de lei pentru o singură lună de arendă, dar și consumul de apă și energie electrică. Un simplu calcul arată că statul primește din arenda dealerului auto mai mult de jumătate de milion de lei anual.Totuși, directorul „Autospace” ne-a declarat că firma, din principiu, nu lucrează pe contracte cu statul. „Am avut o singură tentativă nereușită și am decis să nu mai lucrăm pe achiziții publice”, a conchis Miculeț.

Datele Cancelariei de Stat arată că valoarea contractului cu Autospace e și cea mai mare din toată lista beneficiarilor. Cel mai puțin, prin comodat, achită Procuratura Generală - nici 100.000 de lei pe an.

Am contactat prin apel telefonic și SMS mai mulți comunicatori ai Partidului Democrat, dar și consiliera lui Pavel Filip, pentru a afla motivația ex-premierului de a secretiza lista beneficiarilor de vile. Nu am reușit să obținem însă un răspuns.

Amintim că un alt material AGORA dedicat vilelor de la Holercani a arătat că din 2010 până în 2015, statul a cheltuit 36,4 milioane de lei pentru pensiunea demnitarilor. Datele furnizate de Cancelaria de Stat arată că din 2016 până în iulie 2019, statul a cheltuit 33,2 milioane.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal