Un polițist de frontieră și un inspector de patrulare, reținuți într-un dosar de contrabandă. Ce riscă oamenii legii pentru fapta lor

Un polițist de frontieră și un inspector de patrulare, reținuți într-un dosar de contrabandă. Ce riscă oamenii legii pentru fapta lor

Au vrut să introducă ilegal în țară mărfuri cumpărate de la piața „Dragonul Roșu” de la  București, dar planurile le-au fost date peste cap de oamenii legii. Procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul Nord, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, au reținut în flagrant membrii unei grupări criminale specializate în contrabandă cu mărfuri de larg consum, de la care, în urma perchezițiilor, a fost ridicată marfă în sumă de aprocimativ 3 milioane de lei, care nu era însoțită de acte de proveniență.

Faptele erau comise cu implicarea unui polițist de frontieră care ar fi facilitat introducerea clandestină a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.

În baza unei scheme bine determinate, gruparea criminală tăinuia bunurile în localitățile din apropierea punctelor de trecere a frontierei, pentru ca mai apoi, să fie transportate sistematic spre piețele din capitală în cantități mai mici, cu diverse mijloace de transport. Toate aceste acțiuni avea loc sub protecția unui polițist de patrulare.

Publicitate

Membrii rețelei infracționale, fiecare având un rol prestabilit, au fost reținuți în flagrant, în dimineața zilei de 29 august 2019, în urma unei ambuscade organizate de Serviciul Vamal la postul vamal „Leușeni” – pe unde se aștepta că microbuzul cu marfă de contrabandă va traversa frontiera.

Imediat după reținerea grupării, procurorii din cadrul oficiului Nord al PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, au descins la mai multe adrese, unde au efectuat 13 percheziții la domiciliile persoanelor reținute, depozitele clandestine, precum și în punctele comerciale pe care le deținea organizatorul grupării infracționale.

...

Prin urmare, au fost ridicate loturi impunătoare de mărfuri de larg consum, fără acte de proveniență și asupra cărora nu aveau plătite taxe și impozite. Valoarea mărfurilor ridicate cifrează aproximativ 3 milioane de lei.

Învinuiții au fost arestați preventiv pe un termen de 10 zile, hotărâre care a fost contestată de procurori, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani și confiscarea mărfurilor.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal