
Schimbarea funcției nu le va influența mărimea salariului. Judecătorii de la CSJ care nu vor trece evaluarea comisiei externe vor primi aceeași remunerare lunară
Ar putea ajunge să activeze în instituții ierarhic inferioare, dar asta nu-i va împiedica să ridice salarii mari. Judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție care nu vor trece evaluarea comisiei externe nu vor primi remunerări mai mici. Declarația a fost făcută de ministra Justiției, Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
・
„În cazul în care judecătorul primește un raport de evaluare nesatisfăcător i se propune transferul într-o funcție liberă în sistemul judecătoresc. Dacă nu vor accepta sunt liberi să-și depună demisia. Chiar dacă vor fi transferați la o instituție ierarhic inferioară, ei vor primi salariile de la CSJ”, a declarat ministra.
Stamate a precizat că judecătorii care nu vor reuși să-i convingă pe membrii comisiei externe nu pot fi eliminați din sistem, dar raportul comisiei de evaluare va sta la baza unor sesizări care le vor decide viitorul:
„Judecătorii care vor rămâne vor fi evaluați de o comisie externă. Comisia va evalua judecătorii prin prisma criteriului de integritate. Aceasta va fi evaluată prin prisma declarării averilor și intereselor, dar mult mai profund decât se face acum. Nu vor fi acceptate cadouri făcute la nunți și cumătrii sau bunuri la prețuri derizorii. Criteriile vor fi elaborate și vor fi foarte clare. Comisia este responsabilă de elaborarea acestei regulament. Filtrul de integritate va fi de excludere. Cei care nu vor trece de proba asta nu vor mai fi examinați în continuare”.
Reformarea justiției va începe cu reorganizarea Curții Supreme de Justiție. Printre schimbările care vor veni odată cu reorganizarea se numără reducerea numărului de judecători, criterii mai stricte de evaluare și reguli aparte pentru demiterile din funcție.