Pentru a asigura repararea prejudiciului, Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale a CNA a aplicat sechestre în valoare de 7.217.000 de lei care au inclus autoturisme, imobile, conturi bancare şi mijloace financiare în numerar. Acţiunile au avut loc în cadrul a două cauze penale, pornite de CNA şi procurorii anticorupţie, pe abuz de serviciu şi îmbogăţire ilicită.Fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată din cadrul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală a fost reţinut la 30 iulie 2018, în dosarul „Tomograf 1”, în urma unor ample percheziţii. Potrivit materialelor cauzei, în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018, fostul şef percepea sistematic de la pacienți, inclusiv de la cei asigurați medical, sume de bani care variau între 950 şi 5.400 de lei pentru investigații tomografice.
Banii nu erau achitați la casieria spitalului, cu excepția unor încasări sporadice pentru investigații mai puțin costisitoare.În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate de la domiciliul și casetele metalice, închiriate de către condamnat la băncile comerciale, mijloace bănești în lei, euro și dolari americani în sumă totală de 6.568.982 de lei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.