O companie de consultanță juridică acuză Primăria Budești că ar fi prejudiciat comunitatea cu 100 de milioane de lei

O companie de consultanță juridică acuză Primăria Budești că ar fi prejudiciat comunitatea cu 100 de milioane de lei

Diminuarea mijloacelor fixe, diminuarea uzurii obiectivelor și subevaluarea terenurilor. Sunt doar câteva dintre încălcările care ar fi fost depistate în localitatea Budești în urma unui audit efectuat de Curtea de Conturi. În cadrul unei conferințe de presă, compania de consultanță juridică JUSTSTUDIUMANIMA a raportat repetat încălcările, susținând că în cazul acestei localități Curtea de Conturi ar fi favorizat unele interese private și de grup.

„Curtea de Conturi a auditat mai multe localități, printre care și Budești, prin care a emis o hotărâre. Raportul a constatat mai multe ilegalități. Primăria nu a implementat sistemul de management și control și nu a emis declarația privind buna guvernare pentru anul 2017, unele carențe și neconformități constatate în raport au fost expuse separat printr-o opinie contrară”, a declarat Igor Blanari.

Reprezentatul companiei a adăugat că în urma acțiunilor autorităților publice locale, bugetul comunității ar fi fost prejudiciat cu 100 de milioane de lei:

Publicitate

„Activitățile desfășurate în scopul colectării unor probe suficiente și adecvate, precum și constatările expuse în raportul de audit au determinat echipa de audit să exprime acea opinie separată. Opinia se întemeiază pe efectul denaturărilor atestate la situația raportului exprimată prin diminuarea mijloacelor fixe în sumă de 23 de milioane de lei, uzura diminuată cu 11 milioane de lei, terenuri subevaluate la suma de 66 de milioane de lei”.

Totodată, Blanari susține că în urma misiunii de audit Curtea de Conturi a sesizat doar consiliul și primăria propunând doar o serie de recomandări de remediere a situației.

„Este probabil că se favorizează unele interese private, de grup. În comunitate se atestă o lipsă a lucrului pentru localnici, pentru interesele localității. Mai mult se merge pe interesele personale și cele de imagine”, spune reprezentantul companiei de consultanță juridică.

Organizatorii conferinței de presă au cerut instituțiilor responsabile să se autosesizeze pe acest caz.

Știrea se actualizează...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal