
Percheziții la Primăria Chișinău. Direcția Arhitectură, vizată din nou
Oamenii legii au descins la Primăria Chișinău. În aceste clipe au loc percheziții la Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare. Informația a fost confirmată de ofițerul de presă al Primăriei, Vasile Chirilescu.
・
UPDATE 13:51 În total, au avut loc 21 de percheziții, zece actuali și foști funcționari au fost documentați, iar oamenii legii au pornit trei cauze penale. Bănuiții ar fi constituit o schemă prin care s-a încercat înstrăinarea unor loturi de teren care aparțin Primăriei Chișinău.
Știrea inițială: Deocamdată, nu se cunosc alte informații. Vom reveni ulterior cu detalii.
Amintim că, în octombrie 2019, oamenii legii au descins la aceeași direcție și la mai multe adrese din Chișinău. Atunci, au fost reținute șase persoane, printre care trei funcționari de la Primărie. Toate și-au recunoscut vina.
Citește și: Toate persoanele reținute în urma perchezițiilor de la Primărie și-au recunoscut vina
Era vorba de șeful adjunct de atunci al Direcției arhitectură, doi subalterni de-ai săi, un expert tehnic și doi intermediari. Aceștia erau bănuiți că ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia facilitau perfectarea actelor pentru diferite tipuri de construcții din Chișinău. Potrivit materialelor din dosar, pentru aceste servicii, solicitanţii de acte ar fi achitat sume importante de bani intermediarilor care, la rândul lor, transmiteau o parte din bani funcţionarilor din cadrul direcției municipale.