
O companie slovenă, îngrijorată de decizia instanței moldovenești. Acuză că poate fi deposedată de bunuri
O companie slovenă care a cumpărat un imobil în centrul capitalei, spune că poate fi deposedată de investiție. Mai exact, face referire la o decizie a Judecătoriei Chișinău, prin care contractul de vânzare - cumpărare a bunului a fost anulat. Reprezentanții companiei au organizat o conferință de presă, unde au cerut ajutorul Guvernului, Parlamentului și al Președinției pentru soluționarea acestui litigiu.
・
Este vorba de compania „A5 Plus Nepremicnicne poslovanje d.o.o”. În 2016, a cumpărat o clădire din strada Veronica Micle, cu scopul de a construi mai multe oficii. Bunul, de 500 de mii de euro, a fost achiziționat de la o bancă comercială, care era creditor garantat. După ce ar fi dobândit toate documentele necesare, compania slovenă s-a trezit cu un litigiu în instanță.
„La acel moment pe rol nu erau litigii în instanță pe marginea bunului dat. Imediat după ce a devenit proprietar, timp de 1,5 ani au fost efectuate diverse lucrări. Pe 10 octombrie 2017, compania primește o citație de la Curtea de Apel Chișinău, prin care este informată de demararea unui litigiu judiciar, fiind informată despre aplicarea măsurilor de asigurare – sechestru pe bunurile respective. Nu am atras o atenție deosebită, fiindcă am văzut că nu există argumente pentru a obține anularea acestor acte. Dar vinerea trecută ne-am pomenit cu hotărârea Judecătoriei Chișinău, prin care contractul a fost anulat și compania urmează să fie deposedată de un bun obținut pe căi legitime”, a spus avocatul Ion Crețu.
Reprezentanții companiei slovene au spus că vor ataca decizia instanței la Curtea de Apel. „Lichidatorul nu a avut în general dreptul de a contesta un asemenea act. Degeaba facem modificări în legislație, dacă instanțele naționale neglijează doctrina, își formează o opinie în contradicție cu legislația în vigoare. Chiar dacă instanța constata că actul e fraudulos, trebuia să țină cont de buna credință a proprietarului final. Este un principiu consacrat în orice legislație a lumii. Instanța, fără prudență, a trecut peste limita acestui principiu”, a mai spus Ion. Crețu.
Unul dintre directorii companiei slovene, Nicolai Grishkun, crede că judecătorii ar fi fost presați sau mituiți pentru a lua o asemenea decizie. „Noi ne-am asigurat, ne-am consultat cu juriști. Suntem proprietari de bună-credință. Cuiva i s-a făcut foame și a decis să ne ia acest bun. Această conferință o vom considera ca o adresare către Parlament, către prim-ministra Maia Sandu, către președintele Igor Dodon și alte organe care trebuie să reacționeze. Acesta va fi și un exemplu pentru alți investitori”, a declarat Nicolai Grishkun.