Igor Dodon insistă pe semnarea unui acord de colaborare cu blocul ACUM: „Voi face tot posibilul ca această guvernare să meargă mai departe”

Igor Dodon insistă pe semnarea unui acord de colaborare cu blocul ACUM: „Voi face tot posibilul ca această guvernare să meargă mai departe”

Alianța de guvernare trebuie să semneze un angajament pentru colaborarea ulterioară. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon în cadrul unei ediții speciale la NTV Moldova. Șeful statului a precizat că își dorește ca majoritatea parlamentară să se mențină.

„Sunt de părere că această majoritate parlamentară să se mențină. Critici sunt mulți, și eu sunt nemulțumit de multe lucruri. Cred că acest consens trebuie menținut. Voi face tot posibilul ca această guvernare să meargă mai departe. Am vorbit despre asta și în martie, aprilie, mai când discutat posibilitatea de formare a acestei coaliții”, a declarat Dodon.

Totodată, președintele a adăugat că este nevoie de un acord de colaborare care să fie semnat de toți actorii implicați în procesul de guvernare:

Publicitate

„Trebuie să vedem ce facem mai departe, să semnăm un acord de colaborare în acest sens. 100 de zile de guvernare se împlinesc peste o săptămână. Oamenii au așteptări. Conștientizăm că trebuie să semnăm un asemenea angajament. Mâine vom definitiva reforma procuraturii, trebuie să numim cât mai repede un alt procuror. Reforma în justiție este una dintre condițiile principale”, mai adaugă șeful statului.

Anterior, Igor Dodon spunea că acordul de colaborare ar urma să fie semnat, până la finele lunii iulie, de toți deputații din blocul ACUM și PSRM, de șefa Executivului, Maia Sandu, de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și de președintele Igor Dodon.

Amintim că, în data de 8 iunie, socialiștii și cei din blocul ACUM au semnat un acord temporar. Mai exact, aceștia s-au înțeles că vor vota conducerea Parlamentului în frunte cu Zinaida Greceanîi, că vor învesti un Guvern condus de Maia Sandu, că vor demite directorii mai multor instituții și că vor vota declarația cu privire la caracterul capturat al instituțiilor statului.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal