Diverși artiști ruși continuă să vină în țara noastră la invitația președintelui Igor Dodon. Și dacă cântărețul Filip Kirkorov a mers la Festivalul Căpșunilor de la Sadova, prezentatorul și actorul Leonid Iakubovici va fi invitatul unui festival de film.
Este vorba de evenimentul „TEFI – Sodrujestvo”, organizat în perioada 16-19 septembrie, sub egida șefului statului.
„Festival la așa nivel, cu așa amploare, nu a mai fost. O să vină oameni foarte cunoscuți. Iakubovici vine, dar și alți actori cunoscuți, vor fi aici timp de două-trei zile”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni de la NTV Moldova.
La acest eveniment ar urma să participe reprezentanții a 13 țări. Urmează să fie difuzate filme televizate și documentare, dar și să fie organizate diverse ateliere.
În prima zi a festivalului, va fi difuzat filmul realizat sub patronajul lui Dodon – „Ștefan cel Mare”. În creația ce îl are protagonist pe marele domnitor s-au dovedit a fi mai multe erori. De la date inexacte și cifre mărite, până la distorsionarea unor evenimente, ne-a spus atunci istoricul Ion Varta.
Vezi și aceste știri

Comisiile juridice și externe de la Chișinău și București au adoptat o declarație pentru accelerarea procesului de integrare

SUA ar putea menține 100.000 de soldați în Europa pentru un viitor previzibil în fața amenințării ruse
