Ministerul Economiei și Infrastructurii intenționează să înlăture monopolul de pe piața metalelor. Mai exact, se dorește instituirea unui moratoriu de două luni asupra activității de comercializare și export al resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase, de baterii și acumulatori uzați, incluși în starea prelucrată. În acest scop a fost inițiat un proiect de lege.
În acest sens va fi interzisă pe această perioadă comercializarea deșeurilor feroase, neferoase și cele din categoriile sus menționate, către agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova sau către cei ce au relații fiscale cu sistemul bugetar.
Proiectul de lege este argumentat drept o necesitate de „demonopolizare a sectoarelor prioritare identificate ale economiei naționale”, se arată în proiectul de lege.
Inițiativa nu include numele agenților economici sau a intităților asupra cărora s-ar răsfrânge această hotărâre, dar AGORA menționează că anterior, ministrul Economiei, Vadim Brînzan, a vorbit despre monopolul deținut de Metalferos la colectarea și exportul de deșeuri de metale.
„Practic, se adună metalul uzat, multă minte nu trebuie, și îl duc, îl vând la uzina metalurgică de la Râbnița. Toate drumurile duc spre Transnistria, acolo se termină toate schemele. Dacă punem vama să lucreze normal la hotar, schema se oprește de la sine”, a declarat la începutul lunii august, Vadim Brînzan.
O primă tentativă de demopolizare a pieții metalelor s-a inițiat în luna iunie de prim-ministra Maia Sandu, care a cerut Agenției Porprietății Publice să ancheteze managementul de la companiile Moldtelecom și Metalferos. Potrivit Maiei Sandu, de la aceste companii au fost delapidate sume enorme de bani care au fost folosite inclusiv pentru finanțarea de partide politice. Ulterior, fostul deputat PDM Iurie Bolboceanu, ar fi confirmat că Metalferos ar fi principalul finanțator al PD. De la începutul lunii august manager general interimar al companiei, în care Guvernul deține 78%, a devenit Grigori Mîrza.
Totodată, este de menționat că guvernarea a mai alicat anterior moratorii cum ar fi moratoriu, pentru o perioadă de 4 luni, asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție. Dar și inițierea la finele lunii iulie a moratoriului pe premiile bugetarilor până la 1 ianuarie 2020.