„ - Stimată doamnă, ori semnați aici și acum, achitați taxa indicată și veniți joi cu bagajele și biometricul mai jos de piață, ori la revedere!

-Tamara, aici scrie mărunțel dacă ne răzgândim aici sau acolo trebuie să achităm firmei 10 mii de lei amendă!” Spotul ilustrează riscurile la care se supun cetățenii în căutarea unui loc de muncă peste hotare și scoate în vileag principalele greșeli pe care le comit concetățenii noștri, care ajung victime ale agenților intermediari de rea credință.

„Fiecare cuvânt dintr-un acord pe care-l semnează, fie el scris cu litere mărunte sau mășcate, contează. În disperarea lor, moldovenii semnează un contract de muncă în grabă și își asumă angajamente fără ca să le citească și să intre în esență”, se atenționează în campanie.

În ultima perioadă Linia Fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic 0 800 77777, cât și poliția și alte autorități au înregistrat sute de cazuri în care persoanele au trebuit să întoarcă sume considerabile firmei intermediare, și-au pus casa și gospodăria în gaj, au întors datorii despre care nici nu au știu că le au.

„Contractul nu este o garanție de 100% că totul o să fie bine, dar este o minimă asigurare că dacă ceva nu merge așa, persoana își poate apăra drepturile prin intermediul Ambasadei și poliției”, asigură specialiștii. 

Anterior AGORA a realizat un material care vine cu recomandări pentru persoanele ce doresc să meargă la muncă peste hotare.Vezi  aici ce poți face ca să pleci peste hoatre în siguranță

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!