
Un separatist de la Tiraspol, cu privilegii la frontieră. A fost însoțit de un polițist și a trecut controlul la Aeroport fără rând (VIDEO)
Camerele video ale Aeroportului Chișinău au surprins un bărbat însoțit de un polițist de frontieră care reușește să treacă punctul de control fără formalități. Omul legii e surprins transmițând pașaportul bărbatului prin ușa din spate a cabinei de control de frontieră, nu prin ghișeu, iar pasagerul e condus în sala de așteptare. Imaginile au apărut pe site-ul scheme.md, lansat la scurt timp după schimbarea puterii de la Chișinău și orientat critic față de exponenții puterii. Portalul, de pe care lipsesc cu desăvârșire date despre fondatori sau echipă, susține că bărbatul privilegiat ar fi Ruslan Mova, actualul așa-zis ministru de Interne al regiunii transnistrene. La câteva ore după apariția imaginilor, Ministerul de Interne de la Chișinău a anunțat că a aflat despre caz săptămâna trecută, iar faptele sunt anchetate.
・
MAI a anunțat că, la 4 septembrie, ministrul de Interne Andrei Năstase a fost informat de către șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, despre posibila implicare a personalui din Sectorul Poliției de Frontieră de la aeroport în mai multe ilegalități. Ar fi vorba despre depășirea atribuțiilor de serviciu și facilitarea trecerii ilegale a frontierei de stat de către „persoane care ocupă funcții în cadrul așa-numitului guvern de la Tiraspol”.
Conform comunicatului MAI, Năstase a dispus inițierea unei anchete ample care să releve toate circumstanțele cu privire la săvârșirea acestor ilegalități.
„A fost creat un grup interdisciplinar de anchetă care investighează sub toate aspectele cazul dat pentru a identifica și destructura toată schema de implicare în ultimii ani a personalului Poliției de Frontieră și tragerea la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare, inclusiv din punct de vedere penal, a celor responsabili. Despre rezultatele anchetei vom informa opinia publică”, se arată în comunicat.
Compania Avia Invest venise ulterior cu o reacție potrivit căreia „pentru toții pasagerii, fără excepție, există doar trecerile asigurate de controlul actelor de identitate și cel vamal, cu respectarea tuturor normelor legale și de securitate, privind traversarea frontierei de stat”. „Oricare alte treceri „speciale” nu au existat vreodată și nu vor exista”, comentase compania.