
Un nou atac la Kabul, în apropierea Ambasadei SUA. Proiectilul a fost lansat la câteva minute ale zilei de 11 septembrie
Un nou atac a avut loc în Kabul. O rachetă a lovit un zid al clădirii Ministerului Apărării din Afganistan, aflat în Cartierul Verde, în apropierea Ambasadei Statelor Unite.
・
Un oficial afgan a declarat că nu sunt victime în urma acestui atentat care nu a fost, până la această oră, revendicat, scrie Digi24.
Proiectilul a fost lansat în primele minute ale zilei de 11 septembrie, când se împlinesc 18 ani de la cele mai mari atacuri teroriste din lume. Mai exact, la 11 septembrie 2001 au avut loc atentatele care au distrus turnurile gemene din New York, dar și o aripă a Pentagonului, una dintre cele mai păzite clădiri din lume. Tragedia s-a soldat cu aproape 3.000 de morţi şi peste 6.000 de răniţi.
În același timp, acțiunea din Kabul a avut loc la câteva zile după ce președintele SUA a anulat discuțiile care urmau să ducă la un acord de pace cu talibanii.
Decizia lui Donald Trump a fost motivată de cele două atentate comise săptămâna trecută, în același Cartier Verde din Kabul și în care și-au pierdut viața peste 30 de oameni, printre care un militar american și doi români.