Guvernul britanic, despre riscurile unui Brexit fără acord: Scumpirea alimentelor şi lipsa medicamentelor

Guvernul britanic, despre riscurile unui Brexit fără acord: Scumpirea alimentelor şi lipsa medicamentelor

Guvernul britanic a publicat, miercuri seară, documentul referitor la planurile privind ieşirea Marii Britanii din UE, în care avertizează că un Brexit fără acord va duce la reducerea proviziilor medicale şi la creşterea preţurilor la alimente, relatează CNN şi BBC, citate de Mediafax.

Documentul a fost publicat după ce Parlamentul a votat, luni, în favoarea unei moţiuni ce obligă Guvernul de la Londra să dea publicităţii toate documentele privind decizia de prorogare a Parlamentul britanic şi referitoare la planurile privind retragerea Marii Britanii din UE fără un acord.

Cu toate acestea, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord, Michael Gove, a informat că Guvernul nu va publica documentele referitoare la discuţiile interne privind prorogarea Parlamentului.

Publicitate

Documentul subliniază o serie de „posibile consecinţe” ale impactului producerii unui Brexit fără acord pe data de 31 octombrie.

Liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, a declarat că acest document confirmă faptul că premierul este „pregătit să îi pedepsească pe cei care îşi permit cel mai puţin”.

Parlamentul de la Londra a fost prorogat luni, până pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate, în contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fără acord.

Noul prim-ministru britanic, Boris Johnson, a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal