
Directorul Air Moldova, Iulian Scorpan, a plecat din funcție
Șeful operatorului aerian național Air Moldova, Iulian Scorpan, a demisionat din funcție la începutul acestei săptămâni. Informația a fost confirmată pentru AGORA de șefa serviciului de presă a companiei.
・
UPDATE: „Air Moldova” explică de ce l-a dat afară pe fostul director
Reprezentanții Air Moldova au refuzat să spună motivele plecării lui Scorpan și nu ne-au precizat dacă acesta a demisionat sau a fost demis din funcție.
Pe de altă parte, portalul deschide.md scrie că Scorpan ar fi fost demis pentru că s-ar fi opus anumitor transferuri financiare.
După demisia lui Scorpan, funcția sa a fost preluată de fostul director financiar al companiei, Alexandru Ceban.
Amintim că în octombrie 2018, Agenția Proprietății Publice a anunțat cumpărarea operatorului național „Air Moldova” de către Civil Aviation Group, firmă formată de compania românească Blue Air și un grup de investitori din Republica Moldova.
Civil Aviation Group s-a obligat să achite 50 de milioane de lei în buget și să preia datoria de peste 1,2 miliarde de lei a companiei „Air Moldova”. Privatizarea, una dintre cele mai mari din ultimii ani, a stârnit critici din partea unor experți, dar și din partea opoziției.
Potrivit versiunii oficiale, „Air Moldova” a fost scoasă la vânzare pentru a evita falimentul companiei.
Săptămâna aceasta, comisia de anchetă a modului în care a fost privatizată Air Moldova l-a audiat pe ex-ministrul Economiei, Chiril Gaburici. Acesta a declarat că Air Moldova a acumulat datorii enorme, care au condus la necesitatea privatizării companiei.