Acțiunea a fost organizată de către Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto împreună cu companiile de transport de pasageri și a durat 10-15 minute.

Ulterior, protestul scurt a fost comentat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. MEI afirmă că se află într-un dialog permanent cu toate asociațiile patronale din domeniul transportului rutier și că a desfășurat o serie de întrevederi, în cadrul cărora au fost discutate problemele și deficiențele pe care le întâmpină operatorii de transport.

În răspuns se afirmă că reprezentanții asociațiilor patronale ar trebui să formuleze și să prezinte o propunere comună în adresa ministerului pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și totodată, MEI a îndemnat conducătorii auto la un dialog constructiv. MEI este dispus să continue dialogul cu operatorii de transport, în condițiile în care aceștia vor veni cu un plan de acțiuni clar determinat, inclusiv, ajustarea treptată a tarifelor, luând în considerare capacitatea de plată a cetățenilor. Ulterior, toate deciziile privind tarifele vor fi supuse consultărilor publice.

Totodată, MEI subliniază că examinează argumentele de majorare a tarifelor, dar trebuie analizată procedura de calcul a acestora, consultând și membrii Consiliului Consultativ din domeniul transportului rutier în acest proces. 

Instituția consideră că orice solicitare din partea transportatorilor de majorare a tarifului, trebuie să vină cu asumarea de către ei a unor indici măsurabili și clari de calitate pentru serviciile prestate cetățenilor:

1. Antrenarea la deservirea serviciilor regulate a unităților de transport destinate exclusiv transportării persoanelor, și nicidecum a celor reutilate din marfare;

2. Asigurarea respectării depline a drepturilor pasagerilor, inclusiv a celor cu nevoi speciale;

3. Antrenarea personalului calificat și asigurarea pregătirii continue a acestuia;

4. Respectarea strictă de către operatorii de transport a legislației din domeniul transporturilor rutiere, precum și a celei fiscale.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!