
Venituri mai mari cu 41,3%, încasate la buget din închirierea imobilelor
Serviciul Fiscal de Stat a acumulat la buget în primele opt luni ale anului 2019 venituri de peste 14 milioane de lei, depășind încasările cu peste 4 milioane de lei sau cu 41,3% față de anul 2018. Banii au fost adunați din darea în arendă și chirie a bunurilor imobile.
・
SFS anunță că în perioada ianuarie-august 2019 au fost înregistrate peste opt mii de contracte de locațiune, chirie și arendă a imobilelor.
Potrivit SFS, au fost efectuate controale la 437 de persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază în sumă de peste 523 de mii de lei, penalități – în valoare de 26 de mii de lei și amenzi – 77 mii de lei.
Pentru aceeași perioadă, 2.717 de persoane fizice s-au conformat prevederilor legislației în vigoare și au înregistrat la SFS - 8.284 contracte de locațiune/chirie.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației fiscale și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute.