Vasile Năstase, la lansarea în cursă: „În fiecare dintre noi a rămas câte un Plahotniuc mic”

Vasile Năstase, la lansarea în cursă: „În fiecare dintre noi a rămas câte un Plahotniuc mic”

Candidatul blocului ACUM în circumscripția nr. 33, Vasile Năstase, s-a lansat în cursa electorală în fața Parlamentului, alături de mai mulți colegi de partid. De la eveniment a lipsit fratele său, Andrei Năstase, care a câștigat alegerile parlamentare din 24 februarie în aceeași circumscripție.

„În fiecare dintre noi a rămas câte un Plahotniuc mic, care se traduce uneori prin indiferență, uneori prin lehamite, uneori prin trădare. Avem obligația fiecare dintre noi, de la cei mai mici până la cei vârstnici, să scoatem acest Plahotniuc din noi, să înțelegem că viitorul copiilor noștri depinde de fiecare din noi”, declarat Vasile Năstase.

Acesta a mai spus că are deja pregătite câteva inițiative legislative pe care le va promova dacă va fi ales deputat. Una dintre ele ține de revizuirea dosarelor politice.

Publicitate

„Voi veni cu un proiect de lege legat de dosarele politice, dosarele de rezonanță a tuturor celor încarcerați în penitenciarul nr. 13, în acel lagăr de concentrare al lui Plahotniuc, voi face ca aceste dosare să fie revizuite”, a spus el.

A mai promis plafonarea salariilor. „Voi face tot posibilul ca cei corupți, ca cei care primesc salarii exorbitante de la stat, ca aceste salarii să fie plafonate la 3-4 salarii medii pe economie”, a menționat Vasile Năstase.

Amintim că, în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, Andrei Năstase a fost ales deputat în circumscripția nr. 33, care include mai multe suburbii din Chișinău. Acesta a cedat însă fotoliul de parlamentar în favoarea celui de vicepremier și ministru de Interne.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal