Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei americane, Hamza bin Laden a fost ucis „într-o operaţiune contrateroristă care a avut loc în regiunea afgano-pakistaneză”. „Uciderea lui Hamza bin Laden nu doar lasă Al Qaida fără importante abilităţi de conducere şi fără o simbolică legătură cu tatăl lui (cu Osama bin Laden), ci şi subminează importante activităţi operaţionale ale grupării”, se spune în comunicat.

Hamza bin Laden era considerat fiul preferat, respectiv succesorul desemnat, al lui Osama bin Laden, fondatorul reţelei aflate la originea atentatelor de la 11 septembrie 2001. Inclus pe lista neagră a SUA a persoanelor acuzate de „terorism”, tânărul în vârsta de circa 30 de ani a murit, susţineau trei responsabili americani citaţi la sfârşitul lui iulie de NBC. Canalul preciza că sursele sale nu au furnizat detalii suplimentare privind locul sau data morţii şi nici nu au precizat dacă SUA au jucat un rol.

Washington a oferit în februarie o recompensă care putea atinge un milion de dolari pentru orice informaţie ce ar fi permis găsirea lui Hamza bin Laden.

În arhivele liderului jihadist, confiscate în timpul raidului american din 2011, în cursul căruia el a fost ucis în Pakistan, şi dezvăluite la sfârşitul lui 2017 de CIA, figura de altfel o înregistrare video cu nunta fiului său Hamza, care părea să se afle în Iran. Sunt primele imagini de la o vârstă adultă cu Hamza obţinute de servicii de informații occidentale.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!