
Modificarea Legii Procuraturii, votată în Parlament după ora 22:00. Opoziția a criticat dur inițiativa
Modificarea Legii Procuraturii a fost votată astăzi, 16 septembrie, în două lecturi în Parlament. Documentul prevede, în special, procedura de numire a procurorului general și extinderea numărului membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Numirea procurorului general va începe prin selectarea a cel puțin doi candidați de către o comisie a Ministerului Justiției, care vor fi propuși CSP-ului pentru selecție. Ulterior, CSP-ul va propune o candidatură președintelui R. Moldova.
・
Proiectul a fost prezentat de la tribuna centrală la ora 22:00 de șeful comisiei juridice, Sergiu Litvinenco. Acesta a fost votat cu 55 de voturi, în lipsa opoziției.
„Adevărul se naște în chinuri”, a comentat președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi. „Se mai întâmpla să votăm și la 3 dimineața”, a mai adăugat Greceanîi.
Precizăm că prin această lege a fost extins spectrul persoanelor care pot candida la funcția de procuror general, micșorându-se la trei ani criteriul experienței în domeniu.
În ceea ce privește CSP, componența structurii va fi lărgită cu încă trei membri.
Înainte de vot, deputații i-au adresat întrebări ministrei Justiției, Olesea Stamate, care a prezentat proiectul de lege de la tribuna Parlamentului.
În intervenția sa, deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, a afirmat că în procedura de selectare și numire a procurorului general, Consiliul Superior al Procurorilor joacă rolul de poștaș între Ministerul Justiției și președintele Republicii Moldova.
Potrivit deputatului Igor Vremea, votarea acestei inițiative înseamnă că în funcția de procuror general va ajunge o persoană agreată politic de către ministrul Justiției. „Asta e problema. Dumneavoastră pe criterii politici veți propune Consiliului (n. r. - CSP) doar candidați agreați”, a declarat democratul.
Acuzațiile au fost respinse de Olesea Stamate. Potrivit ministrei Justiției, comisia din cadrul Ministerului, care va alege candidații la funcția de procuror general, va fi constituită din experți integri.
„Anume la capitolul Justiției R. Moldova are cele mai mari restanțe. Nivelul încrederii cetățenilor în Justiție este alarmant de jos. Nu avem altă opțiune decât să reconstruim Justiția și să restabilim încrederea cetățenilor în actul de Justiție”, a declarat Olesea Stamate înainte de a descrie proiectul de lege.
Amintim că vineri, 13 septembrie, Guvernul a aprobat modificările la Legea cu privire la Procuratură.