Președintele comisiei parlamentare de anchetă, despre implicarea lui Cebotari în furtul miliardului: „Ca factor de decizie, el nu figurează la noi” (VIDEO)

Președintele comisiei parlamentare de anchetă, despre implicarea lui Cebotari în furtul miliardului: „Ca factor de decizie, el nu figurează la noi” (VIDEO)

Democratul Vladimir Cebotari nu figurează în materialele comisiei parlamentare de anchetă care investighează furtul miliardului. Asta a declarat președintele comisiei, Alexandru Slusari, care a menționat însă că nu cunoaște detalii din ancheta procurorilor pe acest caz.

„Noi dăm apreciere politico-juridică la persoane, nu substituim ancheta. Poate dlui (n.r. – Vladimir Cebotari) figurează în anchetă. Noi analizăm acțiunile politicienilor și ale demnitarilor de stat din perioada 2011-2015. Ca factor de decizie, el nu figurează la noi, dar ca participant la tranzacții, ancheta să se pronunțe”, a declarat Alexandru Slusari.

De partea cealaltă, Vladimir Cebotari a spus că nu a comis „niciodată nicio ilegalitate”. „Mereu m-am comportat foarte corect și onest și asta o știe și Andrei Năstase. Andrei Năstase și-o dorește și personal (n.r. – arestarea lui Vladimir Cebotari), din cauza unor frustrărilor pe care le are și pe care nu le poate depăși. În al doilea rând, pentru că Andrei Năstase este foarte rugat și i se solicită insistent de anumite persoane. Eu sper că el va avea bărbăția și o va spune singur. Poate va recunoaște vreodată”, a menționat Vladimir Cebotari.

Amintim că presa a scris că procurorul general interimar ar urma să ceară ridicarea imunității lui Vladimir Cebotari, astfel încât acesta să fie reținut. Democratul a spus că știe despre aceste posibile acțiuni, menționând însă că nu are de gând să plece din țară.

La începutul lunii septembrie, ministrul de Interne, Andrei Năstase, a anunțat că a expediat procurorului general interimar o scrisoare prin care i-a solicitat investigarea lui Vladimir Cebotari și ridicarea imunității „pentru implicarea în furtul miliardului”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Parlamentul European: UE trebuie să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată

Parlamentul European: UE trebuie să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată

Ilan Șor, după cerere de ridicare a imunității parlamentare: „Această putere folosește PG drept bâtă politică ca să închidă gura opoziției”

Ilan Șor, după cerere de ridicare a imunității parlamentare: „Această putere folosește PG drept bâtă politică ca să închidă gura opoziției”

Da, dar nu prea? Partidul Șor, deși a votat modificarea Constituției în primă lectură, impune condiții pentru lectura finală. Iată ce propun

Da, dar nu prea? Partidul Șor, deși a votat modificarea Constituției în primă lectură, impune condiții pentru lectura finală. Iată ce propun

Advertoriale
Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

Victoriabank este și în acest an partener al CCF Moldova în cadrul campaniei „Povești de acasă”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului
  • 2
    Reacția socialistului Vlad Batrîncea, după ce PG a început urmărirea în dosarul „Kuliokul”: Se pornește o campanie în stilul lui Plahotniuc
  • 3
    Politicieni europeni i-ar fi sugerat Ucrainei să facă unele concesii în fața Rusiei, declară Podoliak
  • 4
    Maia Sandu a ținut un discurs în Parlamentul European: Acordarea statutului de țară candidat este decizia cea bună (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.