Ce au promis și ce au realizat: 100 de zile ale alianței PSRM-ACUM în Parlament

Ce au promis și ce au realizat: 100 de zile ale alianței PSRM-ACUM în Parlament

În această săptămână s-au împlinit 100 de zile de când PSRM-ACUM au creat în Parlament o coaliție de guvernare. La 8 iunie 2019, deputații socialiști și cei ai blocului ACUM au votat conducerea Parlamentului și demiterea șefilor de la SIS și CNA. Prin acordul temporar dintre PSRM și ACUM, dar și prin pachetul legislativ de dezoligarhizare, coaliția majoritară și-a asumat mai multe angajamente - de la „eliberarea statului de sub captivitate” la anularea unor legi adoptate de fosta guvernare.

Putem afirma că alianța de guvernare a reușit să implementeze, în mare parte, prevederile acordului temporar dintre PSRM-ACUM și a pachetului de dezoligarhizare. Cu toate acestea, unele promisiuni au rămas neîndeplinite. Care sunt acestea, vedeți în comtinuare.

Primele angajamente ale alianței PSRM-ACUM

Publicitate

Iată promisiunile care s-au transpus în realitate.

ÎNDEPLINITE

Angajamentele din acordul temporar semnat între PSRM și ACUM:1. votarea declarației privind caracterul capturat al instituțiilor statului2. adoptarea hotărârii Parlamentului privind stabilirea datei alegerilor locale3. eliberarea din funcție a directorului Serviciului de Informații și Securitate Vasile Botnari4. revocarea din funcție a directorului Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu5. modificarea Legii Procuraturii6. anularea sistemul electoral mixt și revenirea la sistemul de vot proporțional7. modificarea Codului Electoral în vederea creării circumstanțelor pentru demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale8. prelungirea patentei de întreprinzător9. crearea comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea fraudei bancare (furtul miliardului)10. crearea comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor unor privatizări și concesionări a bunurilor proprietate publică11. modificarea Legii cu privire la Serviciul de Protecția și Pază de Stat, astfel încât să revină la coordonarea președintelui12. numirea șefului SIS de către Parlament13. anularea Legii cetățeniei prin investițiePromisiuni din pachetul de dezoligarhizare al blocului ACUM, dar care nu s-au regăsit în acordul cu PSRM:14. modificarea legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public (crearea condițiilor pentru demiterea secretarilor de stat care au făcut campanie pentru PDM)

NEÎNDEPLINITE

Nu toate angajamentele au fost realizate. Iată cele care au fost uitate de socialiști și reprezentanții ACUM.Deputații nu au purces la crearea a două comisii, contrar a ceea ce au semnat în acordul temporar de coaliție:1. crearea comisiei parlamentare de anchetă pe laundromat și spălarea banilor2. crearea comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor din 7 aprilie 2009Precizăm că majoritatea revendicărilor din pachetul de dezoligarhizare propus de blocul ACUM s-au regăsit în acordul temporar cu PSRM. Totuși, câteva promisiuni nu au fost incluse în acordul cu socialiștii, iar unele dintre ele nu au fost îndeplinite:3. demiterea guvernatorului BNM, Octavian Armașu4. adoptarea Legii Magnitsky5. crearea comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea consecințelor implementării legii privind amnistia capitaluluiDemiterea din funcție a membrilor Comisiei Electorale Centrale, în frunte cu președinta Alina Russu, nu a putut fi realizată din motiv că atât Alina Russu, cât și vicepreședinta CEC, Rodica Ciubotaru, și-au dat demisiile înainte de a fi eliberate din funcții prin acțiunile guvernării.Același lucru se poate spune și despre promisiunea blocului ACUM de a face „totul pentru demiterea actualului procuror general, Eduard Harunjen”. Acesta și-a dat demisia înainte a fi demis de guvernare.

Noul acord de alianță, semnat în a 100-a zi de la crearea coaliției

Claborarea dintre Partidul Socialiștilor și blocul ACUM a fost prelungită printr-un nou acord la data de 16 septembrie, sau în cea de-a 100-a zi de la crearea coaliției în Parlament. Deputați din cele două formațiuni au subliniat că cele două componente ale guvernării sunt gata să conlucreze în continuare. Documentul integral poate fi citit aici.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal