O centrală solară a rezolvat problema apei potabile în Kenya. La ce au ajutat bateriile Tesla

O centrală solară a rezolvat problema apei potabile în Kenya. La ce au ajutat bateriile Tesla
Foto: playtech.ro


Un sistem independent care transformă apa mării în apă potabilă prin energie regenerabilă a fost implementat în Kenya și reprezintă un precedent foarte important pentru țările din lumea a treia, scrie playtech.ro.

Problema transformării apei sărate în apă potabilă este una pe care au încercat să o rezolve oamenii de o mie de ani. Chiar și în ultimele decenii însă, după ce au fost găsite numeroase soluții în acest sens, implementarea lor a fost clasificată ca fiind costisitoare și ineficientă. Alternativa a venit de o organizație non-profit intitulată GivePower.

Sistemul de desalinizare al apei implementat de GivePower este capabil să genereze 75.000 de litri de apă pe zi, o valoare suficientă pentru traiul a 25.000 de persoane. Proiectul a fost inițiat de curând în localitatea Kiunga, în 2018. Hayes Barnard, președintele GivePower, a insistat în mai multe circumstanțe pe importanța obținerii de apă potabilă din apa mării într-o manieră sustenabilă și eficientă din punct de vedere tehnologic.

Având în vedere succesul înregistrat în Kenya, Barnard speră să nu treacă foarte mult timp până va implementa construcții similare în alte zone de pe glob care au probleme cu accesul la apă potabilă. Conform estimărilor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, până în 2025, jumătate din populația planetei se va confrunta cu probleme legate de apă potabilă, în timp ce o treime din populație întâmpină deja respectivele dificultăți.

În privința omului responsabil de această inițiativă, Barnard și-a început activitatea la SolarCity în 2013, o companie Tesla responsabilă de construcția panourilor solare. Musk a fondat Tesla în 2006, iar cele două companii au crescut concomitent. Între timp, Hayes Barnard și-a concentrat atenția pe fundația sa non-profit GivePower, dar a continuat să se bazeze pe tehnologia dezvoltată de Musk.

Pornind de la această premisă, energia solară colectată în timpul zilei la centrala din Kenya este stocată în baterii Tesla, pentru ca sistemul de desalinizare să funcționeze în condiții optime și pe timpul nopții. Investiția în acest proiect a ajuns la 500.000 de dolari, dar Barnard speră să scadă costurile până la aproximativ 100.000 de dolari, pentru a facilita instalarea sa în cât mai multe regiuni, notează playtech.ro.

View this post on Instagram

Solar panels are quite heavy- around 40lbs each. These shots are from a recent trek in Colombia that we did with Cypress Creek Renewables to install a 6 kilowatt system for a small farming community. This required carrying 21 panels nearly 4 kilometers to the project site. @jonbuttles said of the experience “a solar panel weighs more than I thought it weighs, and it's something where I now have a deep profound respect for our construction teams that have to build these systems. But seeing the power impact here has been powerful to me. We're here to do this in partnership with the community. What we are doing is providing them with really the basic essentials that enable them to prosper, and it's the community that's really going to do it.” Many thanks to the Cypress Creek Renewables team for being amazing partners and helping to carry the load! #cypresscreekrenewables #elcongo #sierranevadadesantamarta #colombia #internationaldevelopment #

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

 Primii turiști spațiali ai capsulei SpaceX s-au întors pe Terra, după trei zile petrecute în spațiu

Primii turiști spațiali ai capsulei SpaceX s-au întors pe Terra, după trei zile petrecute în spațiu

Alegeri în sudul țării. Peste 114 mii de locuitori ai Găgăuziei își aleg deputații (VIDEO)

Alegeri în sudul țării. Peste 114 mii de locuitori ai Găgăuziei își aleg deputații (VIDEO)

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Gazprom, suspectat de manipularea pieței de gaze. Un grup de europarlamentari cer anchetarea companiei
  • 2
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 3
    Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)
  • 4
    Iurie Podarilov, se judecă cu IGP, instituție la care este proaspăt șef. Iată ce solicită
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.