
Uniunea Europeană ar putea susține financiar satele Moldovei. Maia Sandu: „Programul se va numi Satul european”
Localitățile rurale din țara noastră ar putea fi finanțate, în calea lor spre dezvoltare, de Uniunea Europeană. Declarația a fost făcuă de șefa Executivului, Maia Sandu după întâlnirea pe care a avut-o cu directorul General al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Christian Danielsson.
・
„Am venit cu solicitarea ca UE să examineze posibilitatea unui program numit satul europeam, un program prin care s-ar finanța localitățile rurale din Moldova”, a spus Maia Sandu.
Tototdată, șefa Cabinetului de miniștri a precizat că printre subiectele abordate în cadrul discuției se numără și asistența de care are nevoie țara noastră în domeniul justiției, în educație dar și în domeniul energetic.
Directorul General al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Christian Danielsson a precizat că Uniunea Europeană este dispusă să sprijine Moldova, dar cu o serie de condiții:
„Am fost în noiembrie anul trecut în Moldova și situația pe care o văd acum este diferită. Am văzut o determinare puternică din partea guvernului. Este vorba despre lupta cu corupția, reformele și pașii importanți care au fost făcuți în ultimii ani. Suntem gata să vă susținem, dar susținerea noastră nu este necondiționată. Este important ca instituțiile să-și facă treaba, iar inițiativele de reformare să fie duse până la capăt”.
În Republica Moldova există 914 localități rurale.