
Cât ne costă învățământul cu profil agricol. Ministra Agriculturii: Cheltuielile unui student de la UASM sunt ca în occident
Statul cheltuie lunar circa 260 de mii de lei pentru salariile angajaților de la Universitatea Agrară de Stat din Republica Moldova și încă 365 de mii de lei pentru plata facturilor. Ministra Agriculturii, Georgeta Mincu, consideră că aceste cheltuieli se aliniază celor de la universitățile din occident.
・
Ministra Mincu a mai spus că fiecare profesor de la Universitatea Agrară instruiește aproximativ doi studenți și fiecărui pedagog îi revine un îngrijitor de încăperi. În acest context, Georgeta Mincu a cerut optimizarea cheltuielilor pentru servicii și a personalului de conducere și cel auxiliar.
„Din documentele oficiale reiese că fiecărui profesor îi revine pentru instruire circa 2 studenți, iar fiecărui profesor îi revine un îngrijitor de încăperi. În total, universitatea are angajați 57 de portari, 38 îngrijitori de încăperi, alți 44 de îngrijitori de WC-uri și 21 de măturători. Cheltuielile de salarizare a acestor angajați se ridică la suma de circa 260 de mii de lei lunar. O altă cheltuială majoră continuă este energia electrică. Pentru luna iunie, MADRM a primit spre achitare, facturi de plată în sumă de 365 de mii de lei. În opinia mea cheltuielile pentru întreținerea unui student la Universitatea agrară se aliniază celor de la universitățile din occident. Trebuie să vă implicați în optimizarea cheltuielilor pentru servicii, optimizarea personalului de conducere și cel auxiliar, să eliminați orice conflict de interese ce are la bază angajarea în bază de rudenie”, a spus Georgeta Mincu.
La Universitatea Agrară a avut loc ședința Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională, la solicitarea ministrei Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
În cadrul ședinței, au fost discutate procedurile de achiziții publice, fiind accentuată necesitatea utilizării unui ghid pentru procedurile de achiziții publice, eficiența materialelor didactice și științifice, precum și eliminarea conflictelor de interese și revizuirea contractelor de arendă.