Protestul este condus de deputatul Igor Himici, care a ajuns în Parlament în locul Mariei Albot.
„În aceste clipe grele vă suntem recunoscători că suntem alături de noi. Familia Șor e o familie mare, trebuie să demonstrăm asta și în clipe grele și în clipe ușoare”, spune Himici.
Conducătorii protestului au anunțat că cele două deputate sunt pe lista P. Șor în Consiliul Municipal Orhei. „Marina Tauber și Reghina Apostolova sunt candidați pe listele electorale în Consiliul Municipal Orhei, iar asta înseamnă că ele nu pot fi persecutate politic și sub formă juridică. Să scandăm cu toții: libertate”, spun organizatorii.
Amintim că procurorii au depus, miercuri, un demers prin care cer un mandat de arestare pe un termen de 30 de zile pe numele deputatei Partidului Șor, Marina Tauber. Totodată, procurorii au înregistrat încă un demers prin care cer mandat de arestare la domiciliu pentru colega sa din fracțiunea parlamentară, Reghina Apostolova.
Amintim că luni, 16 septembrie, deputatele Partidului Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute de oamenii legii, după ce parlamentarii au votat ridicarea imunității celor două parlamentare. S-a întâmplat după ce procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat în Parlament ridicarea imunității celor două.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.