Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana a emis un mandat de arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile pe numele deputatei Marina Tauber. În aceste clipe, Tauber ține o cuvântare la megafon în fața susținătorilor Partidului Șor.
Tauber a ținut să spună că nu înțelege ce i-a fost incriminat și s-a plâns pe condițiile de detenție.
„Mi-e frică, ca oricărui om. Îi mulțumesc avocatului meu pentru curaj, pentru că și el a fost presat să renunțe la acest caz. Vreau să mă adresez liderului nostru, Ilan Șor. Indiferent de ce ar fi decis azi judecata, noi am fi continuat să luptăm. Oricât de mult am fi amenințați, batjocoriți, noi vom apăra drepturile dvs, Ilan Mironovici. Vom apăra drepturile țării noastre”, a spus Tauber de pe treptele judecătoriei.
Deputata spune că nu avea de gând să fugă din țară.
„Știți că organizăm alegeri, că eu răspund de Orhei, și când ieșeam din Parlament mergeam la întâlnirea cu alegătorii. Ambele mele pașapoarte erau acasă în sertar. Oare un om care fuge din țară merge fără pașapoarte și fuge pe tocuri? Și sunt gata, în cătușe, să particip la ședințele Parlamentului, pentru că încă sunt deputată”, a spus politiciana.
Amintim că luni, 16 septembrie, deputatele Partidului Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute de oamenii legii, după ce parlamentarii au votat ridicarea imunității celor două parlamentare. S-a întâmplat după ce procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat în Parlament ridicarea imunității celor două. Ulterior, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute pentru 72 de ore.
Vezi și aceste știri

La ce etapă se află ancheta de la TRM, în cadrul căreia se investighează votul juriului de la Chișinău la Eurovision

Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
