
Vlad Țurcanu candidează din partea PPR pentru funcția de primar de Chișinău
Președintele Partidului Popular Românesc (PPR), Vlad Țurcanu, candidează la funcția de primar general al orașului Chișinău. Acesta a depus actele pentru a fi înregistrat în cursa electorală.
・
„PPR a apărut pentru a consolida forțele de dreapta, în condițiile în care capitala este controlată de socialiști. Decizia noastră este cât se poate de logică”, a declarat Vlad Țurcanu. Acesta a spus că mizează pe sprijinul cetățenilor cu o viziune românească și europeană.
Vlad Țurcanu a fost, timp de patru ani, consilier și purtătorul de cuvânt a președintelui Nicolae Timofti în perioada 19 aprilie 2012 până la 21 ianuarie 2016. Politicianul este cunoscut pentru activitatea sa în calitate de jurnalist. Țurcanu a fost în trecut membru al Consililului Coordonator al Audiovizualului, iar în 2009 a fost director dezvoltare la programul mass-media al Institutului american IREX, USAID.
Joi, 19 septembrie este ultima zi când candidații pot depune actele necesare pentru a fi înregistrați în alegerile locale și cele parlamentare noi care vor avea loc pe 20 octombrie.