Aeroportul internațional Chișinău poate reveni în gestiunea statului prin anularea contractului de concesiune, afirmă șeful statului. Potrivit lui Igor Dodon, autoritățile vor verifica legalitatea organizării concursului pentru darea în concesiune a obiectivului, întrucât atât Guvernul, cât și Parlamentul, ar avea dovezi că a fost încălcată legislația.
„Sunt două căi cum poate fi întors aeroportul. Prima: să verificăm în baza la ce a fost organizat concursul - legal sau ilegal. Și deja comisia parlamentară de investigație care a fost creată de invest, și Guvernul, a raportat la Consiliul Suprem de Securitate o săptămână în urmă, că ei au toate dovezile că la semnării contractului, la momentul anunțării concursului a fost încălcată legislația, și deja s-a anunțat că se merge în judecată pentru a anula concursul. Și lucrul ăsta e foarte real. De aceea, pe această cale se merge și consider că e o cale legală pentru ca gestiunea aeroportului să vină în proprietatea statului”, a declarat Igor Dodon.
„A doua cale e de văzut dacă investitorul și-a respectat angajamentele contractuale. E o cale care trebuie luată în calcul. Eu am cerut să fie făcut auditul tuturor investițiilor în acești 4-5 ani de când este gestionat, și să vedem mai departe. Dar este mai dificil. Mergem pe prima cale”, a spus Dodon.
„Acest activ trebuie să revină în posesia și gestiunea statului. El e proprietate de stat, dar este dat în arendă pe încă 44 de ani. Consider că aeroportul trebuie întors statului, și e real de întors”, a mai declarat președintele.
Amintim că, recent, firma familiei Rotschild, NR Investments Ltd, a anunțat că a finalizat tranzacția de cumpărare a 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău.
Citește și: Candu, despre concesionarea Aeroportului Chișinău: „Nu este în dezavantajul statului”