
Mașini exclusive, expuse în centrul capitalei. Unele au prețuri de peste 200 de mii de euro (FOTO)
Mașini pe care le vedem, de obicei, în filme, pot fi admirate, duminică, în centrul capitalei. Începând cu ora 12:00, în Piața Marii Adunări Naționale se organizează expoziția „Automobile Street Show”.
・
O parte din mașinile exclusive au fost aduse deja la fața locului. Așteaptă doar ochii curioși ai vizitatorilor. Unele dintre ele au prețuri de peste 200 de mii de euro.


În total, vor fi expuse 100 de mașini. Printre ele, vor fi și automobile retro, dar și mașinile din campionatele sportive ce se desfășoară în țară. De asemenea, veți vedea acolo și și automobile ale Inspectoratului Național de Patrulare și ale Inspectoratului General pentru Situații Excepționale.

Cea mai veche mașină este un Cadillac produs în anul 1938, pe când cel mai exclusiv exemplar este un Porsche 911 GT3 RS, ambele unice în Republica Moldova.