Băncile europene au anunţat că vor elimina peste 44 de mii de locuri de muncă

Băncile europene au anunţat că vor elimina peste 44 de mii de locuri de muncă
Foto: latribune.fr


De la începutul anului şi până în prezent, cel puţin zece bănci europene au anunţat că vor elimina peste 44 de mii de locuri de muncă, confirmând perioada dificilă prin care trece acest sector care se confruntă cu dobânzi foarte mici şi cu tensiunile comerciale, transmite agenția AFP, citată de Agerpres. Ultimele anunţuri în acest sens au fost făcute vineri de grupul bancar francez Société Générale şi cel german Commerzbank.

Vedeți mai jos o recapitulare a măsurilor de restructurate anunţate în ultimele luni de băncile europene.

Grupul bancar francez Société Générale a fost unul dintre primii care, în 2015, a anunţat o restructurare a reţelei sale de retail din Franţa, pe fondul scăderii frecventării agenţiilor sale şi a trecerii la operaţiunile de digital banking. Între 2016 şi 2020, Société Générale, care a ieșit recent de pe piața din Republica Moldova, are programată renunţarea la 3.450 de posturi dintr-un total de peste 147 de mii de angajaţi.

Cele 530 de posturi suplimentare ce vor fi eliminate în reţeaua din Franţa, conform unui document prezentat vineri sindicatelor, vin să se adauge altor 1.600 de locuri de muncă eliminate la nivel mondial, dintre care 750 în Franţa, în principal în cazul operaţiunilor de investment banking, anunţate în luna aprilie.

În cazul Commerzbank, care trece printr-o perioadă dificilă de mai mulţi ani, a doua mare bancă germană a anunţat vineri eliminarea a 4.300 de posturi la nivel mondial şi închiderea a 200 de agenţii. În paralel însă, Commerzbank intenţionează să înfiinţeze 2.000 de noi locuri de muncă. În 2016 banca germană a anunţat un plan de eliminare a 9.600 de locuri de muncă până în 2020, plan care a fost deja finalizat.

De asemenea, Commerzbank, la care statul german deţine un pachet de acţiuni de 15%, intenţionează să îşi vândă subsidiara poloneză mBank, care este una profitabilă. Însă această tranzacţie este destinată finanţării tranziţiei grupului spre operaţiunile digitale şi reorientare spre piaţa din Germania şi spre micile întreprinderi.

Gigantul Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a anunţat la începutul lunii iulie cel mai mare plan de restructurare din istoria sa cu eliminare a 18 mii de locuri de muncă până în 2022. Aceasta după ce, anul trecut, Deutsche Bank a eliminat deja 6.000 de posturi. Deutsche Bank, care nu şi-a revenit încă după criza financiară din 2008, intenţionează să se concentreze pe Europa şi Germania în ceea ce priveşte operaţiunile de retail şi cele dedicate companiilor.

Grupul bancar britanic HSBC a anunţat, la începutul lunii august, demisia surprinzătoare a directorului general John Flint, la mai puţin de două luni de la numirea sa în funcţie, şi eliminare a 4.000 de posturi. HSBC, un grup care este activ la nivel mondial şi în special în Asia, este foarte vulnerabil la războiul comercial dintre China şi SUA. O altă provocare pentru HSBC este Brexitul şi incertitudinea care există în legătură cu natura şi impactul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

O altă bancă britanică, Barclays, a anunţat şi ea la începutul lunii august că a eliminat 3.000 de posturi în al doilea trimestru al acestui an şi că vrea să îşi extindă reducerile de costuri.

BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, a confirmat la finele lunii august că intenţionează să elimine aproximativ 20% din efectivele filialei sale de obligaţiuni din Franţa, adică o reducere cuprinsă între 446 şi 546 de posturi până în 2021. Aceasta după ce, în luna martie a acestui an, BNP Paribas Fortis, subsidiara din Belgia, a confirmat că va reduce cu 40% numărul de agenţii şi că va elimina 2.200 de locuri de muncă în următorii trei ani. În Italia, banca franceză a demarat deja un plan de pensionare anticipată, în ideea de a-şi reduce efectivele cu 1.500 de persoane până în 2021.

În Spania, grupul Santander a anunţat, în luna iunie, renunţarea la 10% din efectivele sale din Spania, adică 3.200 de angajaţi. Această restructurare este o consecinţă a absorbţiei rivalei Banco Popular în anul 2017. Aceasta după ce, la începutul anului, Santander, cea mai mare bancă din zona euro după capitalizarea bursieră, a anunţat deja restructurarea reţelei din Marea Britanie, o măsură care va antrena eliminarea a 1.270 de locuri de muncă.

De asemenea, CaixaBank, a treia mare bancă spaniolă, a negociat cu sindicatele un plan de plecări voluntare care prevede eliminarea a peste 2.000 de posturi până la finele lui 2020.

În Belgia, grupul KBC intenţionează să elimine 1.400 de locuri de muncă până în 2022, în ideea de a-şi îmbunătăţi „eficacitatea operaţională”.

În sfârşit, banca regională germană HSH Nordbank intenţionează să elimine 700 de locuri de muncă dintr-un total de 1.700, o măsură care intervine la scurt timp după preluarea sa de către un grup de investitori privaţi.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Vaccinarea anti-COVID în Moldova: Peste 1,73 mln de doze de ser recepționate și peste 1,38 mln de doze administrate până acum

Vaccinarea anti-COVID în Moldova: Peste 1,73 mln de doze de ser recepționate și peste 1,38 mln de doze administrate până acum

Canada: 39 de angajați, blocați într-o mină după ce accesul la ieșire a fost tăiat. Au intervenit salvatorii

Canada: 39 de angajați, blocați într-o mină după ce accesul la ieșire a fost tăiat. Au intervenit salvatorii

R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)

R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 2
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 3
    Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică
  • 4
    Procurorii anticorupție ar fi renunțat la învinuirile în cazul pretorei sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.