5 păreri despre „Dicționar Auafed 4” de Doru Ciocanu. Când apare volumul?

5 păreri despre „Dicționar Auafed 4” de Doru Ciocanu. Când apare volumul?

Se mai citesc dicționare astăzi, le mai folosesc elevii? Dacă tendința se pierde, scriitori de la noi o renasc... altfel. Joi, 26 septembrie crt, la ora 18:15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului „Dicționar Auafed 4”, de Doru Ciocanu. Cel mai interesant este că volumul e ilustrat de un băiețel de numai 7 ani - Sebàstian Buric. Mai multe detalii urmează.

Alături de autor vor participa scriitorii Maria Șleahtițchi, Igor Guzun, criticul literar Nina Corcinschi și moderatorul Emilian Galaicu-Păun, tot el și scriitor. Acum, vedeți și câteva păreri despre carte, ca să vă intrigăm și mai mult:

Publicitate

„Ca un lipici, ca un scai este această serie de cărți Dicționar auafed a lui Doru Ciocanu: se agață de palme, se lipește de suflet. Scai, ca să ne ducă cu gândul și cu inima la cer, acolo de unde totul se vede frumos și unde orice este posibil. Ca într-o carte de povești cu coperțile senine”, spune Igor Guzun.

„De la primul volum, straniile și prietenoasele Dicționare Auafede au impus un autor deopotrivă nepretențios și inconfundabil. Scrisul lui înseamnă o naturalețe lingvistică fără rezerve, un umor blând uneori și alteori bulversant (lăsând loc pentru rare – dar limpezi – momente de melancolie), memorabila combinare a unui realism intens autohtonizat cu elemente SF și filosofice (ironizate copios), nu în ultimul rând arta întorsăturilor (și, mai ales, a finalurilor) imprevizibile. Vocea lui Doru Ciocanu este a unui copil fără vârstă, explorând neobosit lumi (im)probabile, construindu-și cartea – în spiritul lui Mircea Horia Simionescu – asemenea unui joc interminabil, în care, la o lectură atentă, derizoriul asumat al textelor nu ne împiedică să remarcăm inteligența scriitorului”, declară Vasile Gribincea.

„Doruțu, așa de tare-mi place, așa de tare mă bucur, citesc și mă bucur! Noaptea înainte de somn citesc o povestire, rezolv un sudoku și mă culc, cu cartea ta sub pernă. Scrie, dragul mamei, scrie. Dac-ar fi și tăticu’, s-ar bucura și el nespus...”, spune scriitorului Maria Ciocanu, mama.

„Lumile lui Doru Ciocanu nu sunt o ficțiune. Ele există în dimensiunile lor eterice, insesizabile pentru om și pentru alte planete și active în cel de al optulea element culcat”, scrie Bben Gwarr, critic Klingon.

„Autorul vede miracolele din lumea sa reală, de altfel, invizibile pentru mulți, cu clarviziunea Ochiului Nou și cu simțurile neoumane ale Marelui Ou”, notează Cohris Wwaff, interminabil ellian.

„Indubitabil, Dicționar Auafed 4 este dovada unei ruperi continuante a haosului în cvasiordinea moldovenească interbelică modernă”, notează Enciclopedia Auafedă [de la Doru Ciocanu încoace], autor necunoscut.

DORU CIOCANU s-a născut pe Terra aproximativ în anul 13 799 001 968 de la Big Bang. Istoriografia Universului nu poate determina cu exactitate anul, însă data este cu siguranță cea de 30 mai. Părinții lui sunt participanți activi la acest eveniment, îndeosebi mama sa. Autorul cărții de față a avut o copilărie în general fericită, alături de părinți, bunici și, ulterior, soră-sa mai mică și frumușică, Aura. Despre această copilărie în stadiul său fraged citiți în Amintiri de pe planeta M., care nu mai este în librării. Școala lui D.C. a decurs tot într-o veselie, materiile fixe reușindu-i cu dificultate sau deloc, iar cele umanistice, un pic mai ușor. Anii de școală vor fi descriși ulterior în Amintiri de pe planeta M. 2. Armata la ruși i-a mai temperat pofta de viață – în doi ani Doru a citit două cărți și a tras un milion de gloanțe.

Revenit în patrie (RSSM), Doru Ciocanu s-a încadrat activ în mișcarea de renaștere națională, dar deoarece nu a colaborat cu KGB, nu a avansat în cariera politică, de care îi este greață până în ziua de azi. A studiat la Facultatea de Jurnalism a USM materii inutile (Istoria partidului, Istoria presei de partid etc.), și niciuna care să-l învețe să scrie. Până a emigra în Canada, a colaborat cu mass-media, îndeosebi cu revista Săptămîna și Radio Moldova. Prima sa carte, Dicționar Auafed (Editura Cartier, 1997), a fost un eșec total, deși rudele și prietenii săi zic că nu. Cea de-a doua carte, Dicționar Auafed 2 (2015, Editura Urma Ta), lansată peste aproape douăzeci de ani de la prima, a rămas și ea oarecum neobservată de publicul larg, deși calitatea operei a crescut considerabil. Cea de-a treia carte, Dicționar Auafed 3 (2016, Editura Cartier), a propulsat genul de proză scurtă de anticipație la înălțimi celeste, deși publicul basarabean a continuat să rămână nereceptiv la asemenea valori universale incontestabile. Cea de-a patra carte, Amintiri de pe Planeta M., Editura Cartier, 2018, independent de Doru Ciocanu, a fost numită de către Lavinia Braniște „cea mai bună carte a Târgului de Carte Gaudeamus 2018”.

Prezenta carte este cea de-a cincea.

Doru Ciocanu a fost tradusă în peste 400 000 de limbi ale Căii-Lactee.

Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe shop.cartier.md/

Intră în cărți pe www.cartier.md

Găsești editura pe twitter și pe facebook

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal