„Indignarea MAEIE este cu atât mai mare, având în vedere faptul că discursuri similare, menite să manipuleze şi să inducă în eroare opinia publică internaţională, Leonid Manakov a rostit şi la ședințele precedente ale acestui prestigios for internațional specializat în domeniul protecției drepturilor omului”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul de Externe.
Autoritățile de la Chișinău au mai subliniat că „astfel de discursuri, rostite de la tribuna instituțiilor ONU, sunt provocatoare şi contraproductive, fiind de natură să submineze procesul de negocieri în formatul „5+2” privind identificarea unei soluții globale, pașnice și durabile pentru conflictul transnistrean, bazate pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în limitele frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, aşa după cum aceasta este stipulat în documentele relevante ale OSCE”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.