Numele judecătorului nu a fost făcut public, la fel cum nu au fost dezvăluite nici faptele care i se incriminează. Solicitarea procurorului general interimar a fost analizată la ședință cu ușile închise.
Amintim că pe 19 septembrie a apărut informația potrivit căreia cinci magistrați ar putea fi cercetați penal, fiind suspectați de implicare în dosarul spălării celor peste 20 de miliarde de dolari, proveniți din Federația Rusă, prin sistemul bancar moldovenesc.
Potrivit Anticoruptie.md, ar fi vorba despre Radu Țurcan, președintele Judecătoriei Chișinău, Luiza Gafton de la Curtea Supremă de Justiție, Viorica Mihăilă și Igor Mânăscurtă de la Curtea de Apel Chișinău și Vitalie Zaporojan de la Judecătoria Drochia.
Atunci Procuratura Generală a venit cu un comunicat prin care anunța că nu a solicitat ridicarea imunității judecătorilor în cauză, însă ăn cazul în care o astfel de sesizare va parveni din partea Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta va fi examinată conform procedurii.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.