Peste cinci zile de când colegii săi de Legislativ au votat pentru ridicarea imunității sale în lipsa sa, deputatul Petru Jardan spune că a revenit în țară și e gata să se prezinte la Procuratură. Fostul director Avia Invest spune că nu are motive să se ascundă.
„După cum am anunțat săptămâna trecută, când Parlamentul a decis în lipsa mea să voteze ridicarea imunității mele de deputat, am revenit în țară. Ca să spulber orice insinuare în adresa mea privind cauza plecării, repet, nu am motive să mă ascund, să nu mă prezint la Procuratură sau să refuz să ofer explicații. Toate acțiunile mele legate de Aeroportul Internațional Chișinău au fost absolut legale și sunt gata să argumentez această poziție ori de câte ori va fi cazul, atât la organele de anchetă, cât și opiniei publice”, a scris pe Facebook deputatul.
Amintim că, joi, 19 septembrie, procurorul general interimar a solicitat ridicarea imunității lui Petru Jardan. Examinarea cererii a fost amânată pentru a doua zi, pentru că deputatul lipsea de la ședință. La scurt timp, Jardan a anunțat că este în România și că va reveni în câteva zile.
Jardan a precizat că ar fi transmis o cerere președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, prin care a motivat imposibilitatea prezentării la ședința de astăzi și a solicitat numirea ședinței după data de 24 Septembrie.
De la venirea lui Dumitru Robu la șefia Procuraturii Generale, fără imunitate au rămas trei deputați ai Partidului Șor – Ilan Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova, dar și democratul Vladimir Cebotari.
Vezi și aceste știri

S-a dat ordin să „înceteze apărarea” Mariupolului, spune comandantul uzinei siderurgice Azovstal

Grupul Trans-Oil se adresează în judecată: „Ultima decizie CSE este o lovitură directă asupra companiei și asupra securității alimentare a țării”
