
Democratul Vladimir Cebotari s-a lansat în campanie pe strada Albișoara: Simțim cu toții mirosul acestei „schimbări”
Candidează pentru că-l „frământă problemele orașului” și promite drumuri bune și pentru Chișinău. Este vorba despre democratul Vladimir Cebotari, care s-a lansat în campania electorală alături de mai mulți membri ai partidului, la intersecția străzilor Albișoara și Pușkin. Atât președintele PD, Pavel Filip, cât și candidatul, au făcut remarci cu privire la mirosul care vine dinspre râul Bîc și au făcut și o glumă: „Simțim mirosul schimbărilor”.
・
Filip a vorbit primul la lansarea lui Cebotari. Acesta a spus că orașul are nevoie „de o altfel de abordare, o nouă viziune, un restart”.
„Am văzut în campanie că unii candidați au idei, programe – trebuie să recunosc – foarte bune. Dar și programele de guvernare au fost bune. Idei și programe au avut mulți, însă doar guvernarea PD a reușit să schimbe lucrurile. PD mai are ceva. Are fapte. Așa că programe bune au toți, dar o singură echipă a reușit să demonstreze că poate realiza programul: PD”, a spus Filip.
Ulterior, la tribuna instalată în intersecție a ieșit și candidatul.
„Noi am lansat campania în această locație pentru că aici a început construcția Chișinăului, aici e piatra de temelie. Aici se începe lupta pentru un Chișinău în care să ne placă să trăim. Eu cred în Chișinăul meu de suflet pe care să-l construim împreună. Am acceptat să candidez pentru că demult mă frământă problemele orașului. Ne întrebăm cum va arăta Chișinăul de cinci sau zece ani. Eu locuiesc în Chișinău cu soția, mamele noastre și doi copii. Vreau ca drumul copiilor mei în viață să înceapă aici”, a spus Cebotari.
Fostul ministru al Justiției a promis că dacă va ajunge primar „vom avea o primărie nepolitizată, una modernă, transparentă și receptivă la problemele oamenilor”.
„Nu vom avea acele zeci de mii de cereri pe mesele birocraților. Noi vom face Chișinăul cu aer bun, transport modern, curți bine amenajate, drumuri bune și iluminate. Nu vom avea copilași care să nu poată frecventa grădinițele, vom integra social pensionarii care vor să participe lam activități orășenești. Vom crea funcția de controlor social care va fi avertizor la fiecare dezordine și va raporta primăriei. Chișinăul va fi centru cultural și turistic, și avem toate precondițiile”, a mai adăugat Cebotari.
Amintim că, joi, 19 septembrie, imunitatea parlamentară a democratului Vladimir Cebotari a fost ridicată prin votul a 53 de deputați din coaliția majoritară PSRM-ACUM.
Procuratura Generală a specificat că „are bănuielii rezonabile că deputatul Vladimir Cebotari, în 2013, prin depășirea atribuțiilor de serviciu și în interesul unui grup criminal organizat, a contribuit direct la preluarea controlului asupra Aerportului internațional Chișinău prin inițierea proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea aeroportului, cu scopul de predare în concesiune a activelor Aeroportului agentului economic creat și afiliat grupului criminal”.Citește și: Discursul lui Cebotari înainte să rămână fără imunitate (VIDEO)