Tauber cere ridicarea imunității lui Greceanîi: Să fie și ea reținută pentru 72 de ore

Tauber cere ridicarea imunității lui Greceanîi: Să fie și ea reținută pentru 72 de ore

Deputata Marina Tauber rămâne în continuare în arest la domiciliu. Hotărârea Curții de Apel Chișinău cu privire la schimbarea măsurii de arest a deputatei va fi pronunțată joi, la 15:40. Vicepreședinta P. Șor a vorbit în fața susținătorilor săi din fața instanței și a cerut ridicarea imunității speakerului Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Ceea ce se face împotriva noastră nu e doar o răfuială politică, ci o invidie. Noi am demonstrat că putem trăi bine fără ajutorul stăpânilor străini. Noi îi încurcăm pe Dodon, Greceanîi, Sandu și Năstase, care vor să vândă țara noastră partenerilor externi”, a spus Tauber în fața mulțimii.

Deputata P. Șor a menționat încă o dată raportul Kroll 1, în care apare o firmă controlată de soțul Zinaidei Greceanîi.

Publicitate

„Solicit să fie ridicată imunitatea Zinaidei Greceanîi, așa cum s-a ridicat imunitatea mea și a d-nei Apostolova. Dacă justiția nu este selectivă și dacă PG vrea să arate că nu e influențată, acest lucru trebuie să se întâmple chiar mâine”, a cerut Tauber.

Precizăm că, potrivit Moldova Curată, în anul 2008, pe când Zinaida Greceanîi era încă ministru al Finanțelor, instituție responsabilă de pachetul de acțiuni ale statului la Banca de Economii, Fabrica de vin din Cojușna, în consiliul de directori al căreia se afla Alexei Greceanîi, a luat un credit de la BEM în valoare de 1,63 de milioane de euro și 500.000 de dolari. În 2010, fabrica a intrat în faliment. Un an mai târziu, în 2011, o companie privată, Alsvit-print, a răscumpărat bunurile fabricii, gajate la bancă, cu un alt credit, contractat de firmă de la BEM, în valoare de 40 de milioane de lei. Firma Alsvit-print oficial era fondată de o companie off-shore, Handows Trading. Există însă documente oficiale care demonstrează că beneficiar al acestei companii străine este Alexei Greceanîi.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal