Celulele stem, între speranța viitorului și limite birocratice. De ce au dispărut băncile de recoltare din Moldova și ce cred femeile noastre despre această procedură (VOX)

Celulele stem, între speranța viitorului și limite birocratice. De ce au dispărut băncile de recoltare din Moldova și ce cred femeile noastre despre această procedură (VOX)

În speranța că astfel asigură viitorului copiilor pe care îi aduc pe lume, mai multe femei din țara noastră apelează la ajutorul clinicilor private de peste hotare pentru a recolta celule stem la naștere. Practica, răspândită pe larg în Europa și în lume, este inexistentă în Moldova. Asta deși până în anul 2010 și la noi existau firme private care prestau asemenea servicii. În încercarea de a le legaliza activitatea, Ministerul Sănătății a oferit domeniul în gestiunea Agenției de Transplant care a depus demersurile necesare pentru crearea premizelor favorabile dezvoltării unui asemenea serviciu. Încercările s-au dovedit a fi zadarnice, întrucât de când legea a fost pusă pe masă, numărul celor care ar vrea să investească în acest domeniu nu a depășit cota zero.

„Oficial nu este autorizată nicio instituție să colecteze celule stem. Atâta timp cât nu vine cineva să se autorizeze, nu putem să obligăm pe cineva să aibă așa activitate. Fie o clinică privată, fie o instituție de stat ar trebui să vină. Procedura nu era autorizată în trecut. Legea acum permite astfel de autorizări, special am mers cu Ministerul Sănătății prin Parlament ca să poată astfel de bănci să activeze, dar la moment nu este așa ceva. Legea permite. Atunci nu permitea, noi am intervenit ca astfel de femei să poată să facă astfel de prelevări și să le păstreze în condiții legale. Legea s-a modificat, acum chiar dacă ar unele firme private care ar vrea să facă asta, dar nu este niciuna autorizată”, a declarat șeful Agenției de Transplant, Igor Codreanu.

Ce sunt celulele stem?

Celulele stem reprezintă o zonă de interes în medicină datorită potențialului lor de a regenera și repara țesutul deteriorat din organism. Astfel, părinții își pot proteja copiii pe viitor împotriva unor boli severe, acute sau cronice, alegând să stocheze celule stem la nașterea lor. Întregul sistem de procesare și stocare a celulelor stem, de la personalul implicat și până la tehnologia folosită, este gândit la Banca Centrala de Celule Stem pentru a asigura cel mai înalt standard de siguranță. Tratamentul pe bază de celule stem este reglementat în peste 40 de țări ale lumii. În Europa cu ajutorul transplantului de astfel de celule pot fi tratate aproximativ 56 de patologii. 
Celulele stem extrase la naşterea copilului din cordonul ombilical care au capacitatea de a evolua peste ani în orice tip de celulă din corpul uman şi, prin urmare, de a înlocui ţesuturile bolnave şi a salva vieţi omeneşti.

Cum se face colectarea?

Specialiștii dau asigurări că prelevarea celulelor respective nu prezintă niciun fel de pericol, procedura fiind una inofensivă. Astfel, după ce placenta este eliminată, se ia sângele fetal din cordonul ombilical, iar pentru a pune la conservare celulele miraculoase este nevoie de cel mult 200 de mililitri de sânge fetal. Medicii obstetricieni spun că celulele placentare sunt mult mai bogate decât cele din sângele cordonului ombilical. Recoltarea celulelor stem se face de către medicul ginecolog cu ajutorul kitului de recoltare pe care mama îl poartă la ea. Kitul provine de la banca privată de celule stem cu care părinţii au încheiat un contract. Celulele astfel recoltate se păstrează în bănci de celule, la temperaturi de minus 196 de grade Celsius.

Viitorul costă

Sumele pe care le implică această procedură nu sunt dintre cele mai mici. O spun în cor și medicii și autoritățile de la minister. De exemplu, în România, pentru prelevarea, efectuarea analizelor şi stocarea celulelor stem se cheltuie de la 1200 la 1500 de euro. Și păstrarea acestora într-o bancă specială presupune investiții de aproximativ 100 de euro pe an. Dacă facem un simplu calcul pornind de la premiza că în Republica Moldova anual sunt înregistrate aproximativ 44 de mii de naşteri,  înseamnă că ar fi nevoie de aproximativ  65 de milioane de euro pentru prelevare şi alte peste patru milioane de euro pentru păstrare. 

Celulele stem, o necunoscută?

Am încercat să întrebăm mai multe femei din capitală dacă au auzit despre celulele stem și dacă sunt de părere că o asemenea practică ar fi necesară în țara noastră. 

„Tot ceea ce este în folosul omului, pentru salvarea sănătății, cred că totul trebuie să se facă”, a spus o femeie.

„Ar trebui, pentru că Republica Moldova nu este în Uniunea Europeană și trebuie să se dezvolte și ea într-un fel anume. Ar fi binevenită procedura pentru mămici, copii. Să fie cât mai mulți copii sănătoși și voioși”, a spus o locuitoare a capitalei.

„Ar fi o idee bună dacă ar lucra medicii cinstit și ar fi cinstit într-adevăr. Înainte experiențele acestea se făceau mai calitativ, dar acum așa”, a spus o femeie.

„Trebuie să fie o bancă unde să fie depozitate, păstrate. Sunt investiții. Dacă  investițiile sunt justificate, de ce nu?”, a spus o locuitoare a capitalei.

Ce spun statisticile?

Potrivit datelor Congresului Societăţii Europene de Hematologie, din 1988 şi până în 2010, au fost efectuate peste 20 de mii de transplanturi cu celule stem ombilicale în întreaga lume. Jumătate dintre acestea au fost efectuate în primii 18 ani de utilizare, iar restul în ultimii patru ani, ceea ce reprezintă dovada că tratamentul pe baza celulelor stem este în continuă ascensiune. Și Organizaţia Mondială a Sănătăţii a întocmit o listă cu peste 80 de maladii care pot fi tratate în baza celulelor stem. Printre acestea se numără infarctul miocardic și boala Parkinson. De asemenea, celulele stem  pot ajuta la tratarea unui număr de peste 80 de boli grave, în special boli ale sângelui printre care leucemii, limfoame, anemii.



Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale

Advertoriale
Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Silvia Feraru: Cum e să fii mediator comunitar și cu ce prejudecăți se ciocnesc romii?

Silvia Feraru: Cum e să fii mediator comunitar și cu ce prejudecăți se ciocnesc romii?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Primarul din Nikolaev îi îndeamnă pe toți locuitorii care vor să rămână în viață să părăsească orașul
  • 2
    Medvedev, critici dure și amenințări pentru R. Moldova după obținerea statutului de țară candidat. Ucraina anunță că sprijină Chișinăul
  • 3
    Transnistria, lipsită de dreptul de a mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene, a anunțat UEFA
  • 4
    Premierul britanic Boris Johnson se teme că Ucraina va fi obligată să încheie un acord de pace „rău” cu Rusia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.