NASA spune că Pământul este o zonă mai verde în ziua de astăzi decât era în urmă cu 20 de ani, iar meritul acestei evoluții se datorează unor țări care sunt criticate de obicei pentru poluare, informează Forbes, citată de digi24.ro. Studiul realizat de NASA și publicat în jurnalul Nature Sustainability a comparat imaginile din satelit luate la mijlocul anilor 1990 cu cele recente. Inițial, cercetătorii nu și-au putut explica motivele acestei evoluții: creșterea temperaturii, creșterea nivelului de dioxid de carbon sau creșterea umidității - toate puteau fi cauze.
După cercetări amănunțite, oamenii de știință au observat că zonele verzi erau localizate disproporționat în China și India. Dacă creșterea zonelor verzi pe glob s-ar fi datorat schimbărilor climatice, acestea ar fi trebuit să se extindă indiferent de granițe.
În contradicție cu percepția generală, potrivit căreia China și India exploatează în mod exagerat terenuri și resurse de apă pentru dezvoltare economică, aceste două țări ar fi responsabile pentru cea mai mare împădurire a plantei din ultimii 20 de ani.
China și India, cele mai populate țări din lume, au implementat programe ambițioase de împădurire și au investit în eficientizarea agriculturii.
India continuă să stabilească recorduri mondiale la acest capitol: 800.000 de indieni au plantat 50 de milioane de copaci în doar 24 de ore.
Atât India, cât și China, au trecut prin etape de despăduriri masive în anii 1970 și 1980, eliberând terenuri întinse pentru construirea de locuințe sau ferme.
Vezi și aceste știri

„N-a mâncat lupul iarna”: Cum va fi vremea în ultimele zile ale lunii Gerar

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
