
Procuratura Generală: Au fost cauzate prejudicii de circa 70 milioane lei în cazul mirosului neplăcut din Chișinău
După investigațiile preliminare și constatările specialiștilor, Procuratura Generală a pornit cauza penală pe faptul poluării apei și aerului în municipiul Chișinău, cât și pe faptul gestionării incorecte a mijloacelor financiare, ceea ce a adus prejudicii de circa 70 milioane lei.
・
Procurorii au scos la iveală că poluarea aerului din municipiul Chișinău și apei râului Bâc s-a produs din cauza faptului că nu a fost respectat procesul tehnologic la Stația de epurare a municipiului Chișinău. Drept urmare, prejudiciile cauzate mediului înconjurător în rezultatul încălcării legislației constituie 39.616.661,54 lei.Aceste prejudicii, însă, se adaugă la cele cauzate de factorii de decizie ai SA „Apă-Canal Chișinău”, care se datorează infracțiunii de abuz în serviciu admise de către aceștia. Procurorii au depistat ilegalități privind gestiunea mijloacelor financiare, investite pentru întreținerea procesului tehnologic de tratare a apelor uzate. Prin urmare, aici prejudiciul cifrează suma de 30.365.000 lei.Procuratura Generală va reveni cu detalii, odată ce vor deveni disponibile informații suplimentare, potrivit legii.
Amintim că pe 1 octombrie, Apă-Canal Chișinău anunța că prin sistemul public de canalizare la stație ajung deversări în salvă de ape uzate cu concentrații maxime de poluanți. Concentrațiile de poluanți sunt de 4-5 ori mai mari decât permite regimul de funcționare a sistemului de canalizare, iar acestea pun în pericol activitatea treptei biologice a SE.Precizăm că nivelul de poluare a râului Bîc depășește de zeci de ori norma admisă. După prelevarea probelor de apă și efectuarea investigațiilor de laborator, Agenția de Mediu a stabilit că detergenții, fosforul, amoniul și consumul chimic de oxigen sunt poluanții afluentului de dreapta al fluviului Nistru. În Chișinău se simte un miros neplăcut. Apă-Canal anunță că acesta vine „nu doar de la stația de epurare”. Specialiștii de la Apă Canal a subliniat anterior că sursa s-ar ascunde și în colectoarele din râul Bîc.